Emy

despre emy

Iubire suprainventata in "Arta viselor"

01 Iul 2007
Daca isi doreste cineva sa vada operele lui Salvador Dali in miscare, atunci sa nu rateze "Arta viselor". Titlul frantuzesc, mult mai sugestiv pentru mesajul filmului (Stiinta viselor) plaseaza personajul principal, Stephane (Gael Garcia Bernal) la limita dintre geniu si nebunie, traind intr-o lume proprie in care doar partenera sa, Stephanie (Charlotte Gainsbourg) reuseste sa patrunda. Postul nu-si propune sa faca o cronica a filmului, ci sa fie o invitatie la a-l vedea si a  medita la mesajul lui. Iubirea este posibila doar intre cele doua personaje ciudate, ce traiesc o buna parte din timp pe taramul viselor. Filmul accentueaza o idee perpetua: gasirea sufletului pereche, oglindirea la care m-am mai referit. Nu este indeajuns ca personajul sa se indragosteasca aparent de Zoe (prietena Stephaniei), ci trebuie ca aceasta sa-i impartaseasca pasiunea pentru lumea lui, iar el pentru a ei... Este reflectata acea cautare perpetua, neobosita, sentimentul de a nu te multumi cu putin, ci a dori totul. Imaginatia, evadarea din cotidian printre elemente 3D suprarealiste alimenteaza sentimentul cautarii, al bizarului. Este tocmai refuzul unei relatii banale, reduse, in favoarea uneia totale (personajele evoluau in acelasi mod, mai mult decat telepatic). In urma filmului ramane reflectia: cati ar fi capabili de a cauta in permanenta sau de a lupta pentru ceea ce au gasit? Putini, sau mai trist, foarte putini. Cati se pot sustrage unei banalitati continue pentru a trai ceva bizar, frumos si totodata suprareal? Si mai putini. Ne incapatanam sa alegem variantele simple, cand devine ceva prea complicat renuntam cu usurinta, parca ne e frica de visele noastre. Parca visele sunt ceva total rupt de realitate, ceva intangibil ce e bine sa ramana in somn si eventual sa le uitam a doua zi. Uitam noi oameni dupa o zi, asa ca visele devin si mai nesemnificative... Poate daca nu le-am uita, ci le-am pastra ca intr-un ghioc ce ne face mereu sa auzim glasul marii in fiecare zi, nu am uita nici oamenii atat de usor... si nu am uita sa ii facem fericiti pe cei care ne doresc fericirea....  

Alete insemnari din blog

Am sa incep cu o concluzie: cele mai frumoase sunt iubirile pierdute, iubirile neimplinite. Oare de ce? Probabil pentru ca ne chinuie mereu intrebarea cum ar fi fost? Pentru ca ne imaginam una dintre cele mai bune lumi posibile? Pentru ca ne blocam intentionat sufletele si ramanem intr-o vesnica

Oare de cate ori nu ne-am gandit asa multi dintre noi! Nu indraznesc sa ma gandesc cati am si avut dreptate...Revenind la Karma, sau pana la astrograma personala, suntem ceea ce scrie in ea? Multi astrologi vad legaturile karmice in astrograme. Mai mult, Casa a XII-a a Pestilor este casa karmei si

Partea I, recunosc ca este usor tragica si se datoreaza unei stari triste ce o aveam. Revin cu sentimente mai insorite. Asa ca am modificat si postul anterior. Dincolo de tristete, raman mereu cu speranta. Desi uneori suntem probabil urmariti de sentimentul ghinionului sau al nefericirii, cred ca

Citatul de mai sus este motto-ul romanului Maytreyi. Pentru ce mi-a placut? pentru doua motive: mai intai deoarece a surprins filosofia profunda indiana in comparatie cu pragmatismul si superficialitatea europeanului. Al doilea motiv se refera la modul de a privi iubirea al orientalilor. Dar s-o

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte si înapoi. […] Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte si înapoi, si cu cât te

Recomandari