Acum cateva zile treceam printr-o statie de metrou si numai ce cobor scarile, un baiat dragut (am observat eu :D), aparent normal si fara alura de cersetor, canta cu multa pasiune, insotit de chitara, Praf de stele (Vita de Vie): am o chitara deschisa, o foaie nescrisa si praf de stele pe hainele

În tine-mi pun toata speranta Si-ti zic: - De-acum pentru mine fii totul, Iar eu Voi fi pentru tine acelasi ateu, Ce-afara de tine nu crede-n nimic. Fii totul…Romanta fara muzica (Ion Minulescu) Nimic mai frumos decat aceste versuri… pentru a inaugurarea noului locsor de blog.

Cred ca poate cea mai buna caracterizare pentru ceea ce suntem noi oamenii este reflectata de ideea ca omul este dual. In individ se lupta mereu natura umana (ca sa nu spun “divina”, ca este undeva aproape de blasfemie), animata de sentimente pozitive si una animalica ghidata de cele

Cu ajutorul comentariilor ajung la "iluminare": in viata pentru a avea ceea ce vrei trebuie sa lupti. Oare cati putem lupta si pana unde? Mai ales cand lupta pare a deveni zadarnica, atunci cand nu mai gasim resurse interioare si motive, ne aflam in impas. Zicem "nu mai vreau si nu

Multi dintre noi am uitat verbul "a crede". Nu mai credem in nimic. Vorbim din ce in ce mai des  despre valori, misiuni, crezuri, organizatii intregi se dedica lor, oameni sustin ca isi sacrifica existenta pentru ele. In fapt, nu suntem in stare sa credem in noi insine, in cei de