Emy

despre emy

In ce nu mai credem... ce nu mai dam....

14 Sep 2007
Gandindu-ma la credinta si la cat etalam, am ajuns la vesnica tema, cantata de poeti si barzi antici sau contemporani, de toti cu aceeasi patima si acelasi dor: iubirea absoluta, suprema, neconditionata. Chiar ma intrebam in spiritul ideii de vanzator si cumparator de iluzii, daca nu cumva asta este iluzia cea mai bine vanduta de umanitate, visul cu care traim toti si pentru care suntem capabili sa sacrificam totul, ba chiar pe noi insine. Mai mult, am impresia ca de fapt etalam ce am face pentru dragoste si nu avem curaj sa facem...Cati dintre noi traim povesti de dragoste ce ar merita sa fie cantate peste secole? Ideal ireal. Nici nu le cautam, ne multumim cu putin, ne reducem la povesti banale, care vin si trec. Ne complacem in iubiri comode, ce doar ne pun sufletele la adapost. Nu vrem sa traim prea intens, sa nu cumva sa ne ardem. Mediocritatea in care ne afundam ne goleste si ultimele resurse sufletesti. Iar daca apare cineva in viata noastra care ar putea sa ne ridice din nisipurile miscatoare ale banalului, ne inspaimantam, fugim, inchidem portile sufletului cu toate lacatele, pierdem acea persoana intr-un labirint al nehotararii pentru a ne intoarce la viata cea de toate zilele. Ne temem de neobisnuit, de prea mult, de prea intens, si nu ne dam seama cum trece timpul pe langa noi si se instaureaza GOLUL. La un anumit punct incercam sa cautam ceea ce am respins sau am pierdut, dar putea aduce PLINUL in viata noastra. Doar ca uneori poate fi prea tarziu, desi alteori NU. Ne trebuie mult curaj sa revenim la o decizie luata, sa explicam ca suntem dispusi sa traim cu intensitate, dincolo de granita obisnuitului, indiferent ce sacrificii am face. Asta doar pentru a ne recastiga sufletul irosit in iubiri seci, secatuitoare, egoiste, istovitoare... Totul pentru a trai cu adevarat, pentru a gasi ceea ce stim in adancurile noastre ca am cautat!

Alete insemnari din blog

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte si înapoi. […] Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte si înapoi, si cu cât te

Azi a plouat, in mod cert nu e decat o banalitate ceea ce spun. Dar am descoperit ceva: imi place ploaia! Pana acum cand ploua eram trista si plicitisita, dorindu-mi sa iasa soarele. Ba chiar ascultam tunetele cu placere, vedeam ca fulgera si asteptam cu emotie sunetul bubuitor. Ma uitam la

Am vazut recent un film inspaimantator. De ce? Era viata mea. Nu conteaza filmul, ca as dezvalui prea mult. Dar, da, e trist, tragi-comic, oricum as putea sa-i spun. Cel mai grav proces e cel cu trecutul. Faptele s-au produs, nimic nu poate fi modificat. Pana la urma, orice proces e cu trecutul si

La intrebarea lui Prajapati m-am gandit sa raspund intr-un post separat pentru ca mi se pare o provocare. Implicatiile sunt mult mai complexe si mai profunde... mi-a evocat atatea lucruri, atatea sentimente!Primul ar fi copilaria. Cand veneau ai mei acasa ma supuneau unui joc: ce alegi, dreapta sau

Am sa incep cu o concluzie: cele mai frumoase sunt iubirile pierdute, iubirile neimplinite. Oare de ce? Probabil pentru ca ne chinuie mereu intrebarea cum ar fi fost? Pentru ca ne imaginam una dintre cele mai bune lumi posibile? Pentru ca ne blocam intentionat sufletele si ramanem intr-o vesnica

Recomandari

Newsletter Ele.ro

visele
  • person

    "zambeste iar si priveste putin:orice pahar jumatate gol mereu e si jumatate plin"

Blog Ele.rochevron_right
Forum Ele.rochevron_right