Emy

despre emy

Cine mai crede?

09 Sep 2007
Multi dintre noi am uitat verbul "a crede". Nu mai credem in nimic. Vorbim din ce in ce mai des  despre valori, misiuni, crezuri, organizatii intregi se dedica lor, oameni sustin ca isi sacrifica existenta pentru ele. In fapt, nu suntem in stare sa credem in noi insine, in cei de langa noi, in divinitate. Suntem singuri in micimea noastra, uitam sperantele, uitam tot. Plangem dupa miracole si nu le recunoastem. Nu avem curaj sa le vedem, desi ele se intampla la tot pasul. Mi-e groaza sa vad umanitatea fara credinta... probabil secolul viitor nu va fi deloc... Spoiala de credinta, aparenta ucid tot ce este autentic. Imaginea rupta de corpul ce se taraste in agonia lipsei de substanta, aceasta e realitatea invizibila. Nu suntem nimic decat ceea ce vrem sa parem. Oare cati oameni ne cunosc dincolo de aparente, de impresii?Putini. In fiecare zi suntem vanzatori si cumparatori de iluzii. Conteaza cine vinde mai mult si cumpara mai putin... Doar ca nu putem sa parasim niciunul dintre roluri, traim, respiram prin iluziile cumparate, si totodata prin cele vandute. Cine nu vinde iluzii, ci adevaruri, sufera. Mai precis, cine da pe gratis adevaruri... Cine da pe gratis sentimente autentice, cine da la o parte valul Mayei in fata altuia, poate pierde sau poate descoperi un ALTUL la fel. Totul tine de noroc...  Si totul e sa-l recunosti pe acela, desi e posibil ca in orice clipa sa-l lasi sa treaca pe langa tine, orbit de un efemer fir de praf....

Alete insemnari din blog

Cred ca poate cea mai buna caracterizare pentru ceea ce suntem noi oamenii este reflectata de ideea ca omul este dual. In individ se lupta mereu natura umana (ca sa nu spun “divina”, ca este undeva aproape de blasfemie), animata de sentimente pozitive si una animalica ghidata de cele

Acum cateva zile treceam printr-o statie de metrou si numai ce cobor scarile, un baiat dragut (am observat eu :D), aparent normal si fara alura de cersetor, canta cu multa pasiune, insotit de chitara, Praf de stele (Vita de Vie): am o chitara deschisa, o foaie nescrisa si praf de stele pe hainele

Am plecat in 12 stele Sa caut iubirea… M-am imbarcat pe Argos Sa gasesc dragostea pretioasa, Berbecul cu lana de aur. Cand am ajuns, M-a rapit un semizeu, Ca Zeus sub chip de Taur, Pe Europa. Si am devenit de nedespartit Ca Gemenii Castor si Polux… Am ajuns amandoi Pana la Tropicul

Exista trei posibilitati de a continua drumul: Prima este a piticilor. Ei vor merge din fantana in fantana si vor avea iluzia ca viata lor este una fericita, ca au trecut inca o zi si ca in toate celelalte se va intampla la fel pana la sfarsit. A doua este cea a oamenilor “obisnuiti”.

Recomandari