Emy

despre emy

Viata de boem

12 Apr 2008
Acum cateva zile treceam printr-o statie de metrou si numai ce cobor scarile, un baiat dragut (am observat eu :D), aparent normal si fara alura de cersetor, canta cu multa pasiune, insotit de chitara, Praf de stele (Vita de Vie): am o chitara deschisa, o foaie nescrisa si praf de stele pe hainele mele si incerc sa nu uit, sa nu vad sa cobor dintre ele… am o POTECA in fata, am un ghem de ata si praf de stele pe urmele mele si incerc sa ma urc, sa nu uit sa raman printre ele spune-mi oare mai stii cum a fost primul inceput, primul vis pierdut? spune stii cate ne-au mai ramas pana azi..? am o vedere spre lume un vis fara nume si praf de stele pe urmele mele si incerc sa ma uit inapoi sa vad soare sau ploi am o poveste citita, o soapta zidita si praf de stele pe hainele mele si-as vrea sa culeg stropi de vant sa-i arunc pe pamant…sa devina cuvant spune-mi oare mai stii cum a fost primul inceput, primul vis pierdut? spune stii cate ne-au mai ramas pana azi..? spune-mi oare mai stii cum a fost primul pas gresit, primul reusit? spune-mi stii cate trepte-au ramas de urcat..? Oare mai stii cum a fost primul inceput, primul vis pierdut? spune stii cate ne-au mai ramas pana azi..? spune-mi oare mai stii cum a fost primul pas gresit, primul reusit? spune-mi stii cate trepte-au ramas de urcat..? Nu observasem piesa cantata de original pana sa-l aud pe acest tanar dezorientat de soarta si care interpreta piesa cu o amaraciune si o emotie extraordinara. M-a impresionat. Suna gol, dureros, accentuarea fiecarei silabe a refrenului. Simteam in glasul lui toata tristetea unui vis ce nu-si gasise implinirea. Cred ca se auto-identifica. Ma gandeam daca sa-i dau bani sau nu.

Alete insemnari din blog

Am ales sa scriu despre ingeri din motive multiple. Si panala urma neimportante. Ceea ce m-a determinat a fost aparenta si frapanta discrepanta intre inger si opusul sau, demonul, atat de frumos descrisa in literatura. Interesant este ca demonii, fiinte ale intunericului sunt alta moneda a

Zilele astea mi-am amintit de mirifica faptura ce mi-a incantat copilaria… Unicornul sau Inorogul. Gratios si misterios, intruchipeaza idealurile omenirii de frumusete, puritate si eternitate. Si materializeaza si dorinta de a crede in minuni si mistere. De a crede in ceva deasupra tuturor

Chiar putem sa fim cine vrem pe net? Putem sa ne prefacem in asa masura incat sa nu ne mai recunoastem in oglinda? Sau mai precis ce fascinatie exercita mediul virtual aspurea noastra incat sa ne mutileze in asa natura incat sa intrebam: oare eu sunt aici dincolo de masca de bal? Da si nu... Ca sa

Multi dintre noi am uitat verbul "a crede". Nu mai credem in nimic. Vorbim din ce in ce mai des  despre valori, misiuni, crezuri, organizatii intregi se dedica lor, oameni sustin ca isi sacrifica existenta pentru ele. In fapt, nu suntem in stare sa credem in noi insine, in cei de

Azi m-a urmarit in continuare veselia ciudata, ca atare nu am o explicatie logica pentru ea, fiind deosebit de contradictorie. Nu am nici macar un motiv sa fiu vesela, probabil e un mod al psihicului de a se apara de lucrurile care il afecteaza. Rau nu e, pentru ca sunt foarte pornita pe treaba

Recomandari