se-ntorc din înalt povestile,în forme straveziide îngerisi magi închinându-se nasteriiecouri ceresti se astern la tâmplele lumii,ca-ntr-un uimitor dezmat nocturn, pamântul însetat soarbe risipire de fulgi haulind iubire valurite culorile,

 Îmi plac lunile de toamna, cum la fel îmi plac toate lunile anului, fiecare e frumoasa în felul ei, prin ritualul desfasurarii zilelor sau poate, prin prisma celor petrecute în aceeasi perioada a anului, cu mai mult sau mai putin timp înainte. Chiar daca trecerea

  uneori am senzatia ca nimenidar nimeninu ma cunoastesi-atunci îmi vine sa dau de pomanaversuri si universuri rotunde dar mai ales taciturnealteori mi se pare ca nicaieridar nicaierinu mai suntsi-atunci îmi vin idei extravagantedespre cum sa calc mai apasat peste moartepeste poeme

  noptilor lunginoiembrie le prescrie brumetratament paliativ pentru eventuale si târzii surâsuri vegetalede-abia zarita printre ceturi laptoase povestea îmi însiruie pe cer clopotetalpilor goale sa le fie urmecatre linia întâi a starii de

 Iubitule, deschide tu fereastraSi lasa-asa perdeaua, într-o parte,Sa curga asfintitu-n seara astaAcoperindu-ne ca pe un semn de carte.Abandonati în patimi clandestine,Copii fugiti din vietile trecute,Ne vom iubi pe margini de destineÎn rituri zbuciumate si tacute.Din piept