mihaelapop

poemele mele, iele rebele

levitatie

25 Nov 2008
 apun deasupra caravane de îngeri miopistoluri de oase rasar dedesubtîn spatele inimii se ascunde ultima-mi zica un palisandru sortit prematur risipirii cum va fi nu-mi spune nimenisi cânduneori simt tacerea batând toaca în tarcul neostoit al ochilor masor pe sub pleoapelungimea cuvintelor repetat nespusesi adorm peste gânduri robit primei lacrimi trupul meu îsi viseaza ultimul surâs ca pe un ultim sarutlevitând   

Alete insemnari din blog

  uneori am senzatia ca nimenidar nimeninu ma cunoastesi-atunci îmi vine sa dau de pomanaversuri si universuri rotunde dar mai ales taciturnealteori mi se pare ca nicaieridar nicaierinu mai suntsi-atunci îmi vin idei extravagantedespre cum sa calc mai apasat peste moartepeste poeme

   se-ntorc din înalt povestile,în forme straveziide îngerisi magi închinându-se nasteriiecouri ceresti se astern la tâmplele lumii,ca-ntr-un uimitor dezmat nocturn, pamântul însetat soarbe risipire de fulgi haulind iubire valurite culorile,

 rupem în dinti taceri expirate între noi nu mai e nimic nici macar tu nici macareu noi suntem fructuliubirea asta nascuta ca o aripa rosie ca un marjumatate rosu jumatate piele de sarpedar eu sunt femeia tu esti barbatulpatul ne-asterne dinainte secundele una doua trei patrucinci

 nimeni nu vreao lume în care nimeni nu încearcae o lume de nimenimariaj de duzina al vietii cu hazardulprin gari fara peroane tocmind trenurifara calatorio lume a despartirilorîmpacarea ar fi suma derizorie de sunete ragusiteretrocedate cu întârziere corzilor

   mâinicuburicele degetelor cercetândpasii lor au exact aceeasi culoarepe care o stiamîntre alfa si omega corpu-mi abecedar îsi poarta la vedere laurii simtiriiînfipti pe dinauntru si tâsnind Braille din memoria epidermeicapilare gemeneindexeaza

Recomandari