mihaelapop
poemele mele, iele rebele
nu mai am nici o taina
Alete insemnari din blog
mâinicuburicele degetelor cercetândpasii lor au exact aceeasi culoarepe care o stiamîntre alfa si omega corpu-mi abecedar îsi poarta la vedere laurii simtiriiînfipti pe dinauntru si tâsnind Braille din memoria epidermeicapilare gemeneindexeaza
Îmi plac lunile de toamna, cum la fel îmi plac toate lunile anului, fiecare e frumoasa în felul ei, prin ritualul desfasurarii zilelor sau poate, prin prisma celor petrecute în aceeasi perioada a anului, cu mai mult sau mai putin timp înainte. Chiar daca trecerea
nimeni nu vreao lume în care nimeni nu încearcae o lume de nimenimariaj de duzina al vietii cu hazardulprin gari fara peroane tocmind trenurifara calatorio lume a despartirilorîmpacarea ar fi suma derizorie de sunete ragusiteretrocedate cu întârziere corzilor
uneori am senzatia ca nimenidar nimeninu ma cunoastesi-atunci îmi vine sa dau de pomanaversuri si universuri rotunde dar mai ales taciturnealteori mi se pare ca nicaieridar nicaierinu mai suntsi-atunci îmi vin idei extravagantedespre cum sa calc mai apasat peste moartepeste poeme
rupem în dinti taceri expirate între noi nu mai e nimic nici macar tu nici macareu noi suntem fructuliubirea asta nascuta ca o aripa rosie ca un marjumatate rosu jumatate piele de sarpedar eu sunt femeia tu esti barbatulpatul ne-asterne dinainte secundele una doua trei patrucinci