mihaelapop

poemele mele, iele rebele

tristeti

24 Nov 2008
  uneori am senzatia ca nimenidar nimeninu ma cunoastesi-atunci îmi vine sa dau de pomanaversuri si universuri rotunde dar mai ales taciturnealteori mi se pare ca nicaieridar nicaierinu mai suntsi-atunci îmi vin idei extravagantedespre cum sa calc mai apasat peste moartepeste poeme si peste toate plecarile si sosiriledin minedar cel mai des ma simt ca si cândnimeninicaierinicicândnu ma vedeatunci pun genunchii-n pamântsi va cântîn gândmai întâi tuturor apoi fiecaruiape rând   

Alete insemnari din blog

 Îmi plac lunile de toamna, cum la fel îmi plac toate lunile anului, fiecare e frumoasa în felul ei, prin ritualul desfasurarii zilelor sau poate, prin prisma celor petrecute în aceeasi perioada a anului, cu mai mult sau mai putin timp înainte. Chiar daca trecerea

 apun deasupra caravane de îngeri miopistoluri de oase rasar dedesubtîn spatele inimii se ascunde ultima-mi zica un palisandru sortit prematur risipirii cum va fi nu-mi spune nimenisi cânduneori simt tacerea batând toaca în tarcul neostoit al ochilor masor pe sub

   asadar e timpul spatiilor interstitiale schioapesimt cum ma încearca ecouri strecurate pe sub piele înca de atuncide când am muscat prima oara din marul cu ghinionliniar încep sa ma bântuie fulgiîntesati pe firul de înalta tensiune a vietii un

 nimeni nu vreao lume în care nimeni nu încearcae o lume de nimenimariaj de duzina al vietii cu hazardulprin gari fara peroane tocmind trenurifara calatorio lume a despartirilorîmpacarea ar fi suma derizorie de sunete ragusiteretrocedate cu întârziere corzilor

 ne rascoleste cântecul vioriisi cald ne urca-n vene un fior.în noaptea asta vom picta istoriicu luna martor, prinsa în decordesprinde-s-or de patul alb ispitesa ne traseze-n trupuri graniti. noi,cu degetele-n maci reînflorite,le-om trece înainte si-înapoi

Recomandari