Emy

despre emy

Despre Ingeri si Karme

19 Sep 2007
Partea I, recunosc ca este usor tragica si se datoreaza unei stari triste ce o aveam. Revin cu sentimente mai insorite. Asa ca am modificat si postul anterior. Dincolo de tristete, raman mereu cu speranta. Desi uneori suntem probabil urmariti de sentimentul ghinionului sau al nefericirii, cred ca totul se datoreaza atitudinii noastre fata de viata si evenimentele ei. Mai mult, cred ca uneori ne si protejeaza un inger pazitor si ne indreapta pasii. Probabil ca se contrazice cu ideea liberului arbitru. In mod cert, liberul arbitru e usor conditionat de factori externi, dar nu sunt incomensurabili. Si daca intr-adevar credem in ceea ce ne dorim, trecem cu usurinta peste ei. Toate sunt mai usoare cand vrem din tot sufletul ceva!Am mai aflat unele raspunsuri, dar pe masura ce iti raspunzi la intrebari, tot mai multe se revarsa. Orice raspuns naste alte ghicitori ale Sfinxului! Este exact ca o Sibila, ce spune profetii ambigue pe care le interpretam cum vrem... Suntem intr-un cerc al intrebarilor ce niciodata nu nasc raspunsuri definitive. Se nasc doar incertitudini. Ceea ce ramane sigur este dorinta, idealul: suntem neclintiti in atingerea lui. Asa cum personajele eminesciene se salveaza reciproc si devin umane, tot asa suntem oameni in virtutea urmaririi idealurilor noastre. Nu suntem extrem negativi sau extrem pozitivi, ci trebuie sa ne acceptam cu calitatile si defectele fiecaruia. Nu trebuie sa incercam sa-i schimbam pe ceilalti, ci sa ne bucuram de ei asa cum ii avem. In fiecare se poate gasi partea luminoasa sau intunecata, depinde cum privim. Depinde de punctul de referinta pe care il are fiecare. Eu caut partea luminoasa a Celuilalt, si stiu ca in orice inger al intunericului, ramane o farama de lumina... ce se poate transforma intr-o flacara orbitoare daca este alimentata si intretinuta. Cred ca in fiecare poate sa se nasca o astfel de flacara. Trebuie doar sa existe dorinta de a lumina pe ceilalti, si in cei mai multi dintre noi exista. Totul sta in puterea noastra. Daca ne mai ajuta si divinitatea putin, putem muta muntii din loc!PS: Finalul postului anterior este clar: Am urmat pamântul ista, vremea mea, viata, poporul Cu gândirile-mi rebele contra cerului deschis; El n-a vrut ca sa condamne pe demon, ci a trimis Pre un înger sa ma-mpace, si-mpacarea-i... e amorul.

Alete insemnari din blog

Ma uit total nedumerita de ceea ce constat ca se petrece in jur. Ajung sa nu inteleg multe aspecte legate de nehotararea oamenilor, de ceea ce cauta, de dorintele ascunse, nemarturisite, care nu de fiecare data ne fac fericiti. Nu mai stim ce sa alegem, nu stim pe ce drum mergem si nici unde ne va

Multi dintre noi am uitat verbul "a crede". Nu mai credem in nimic. Vorbim din ce in ce mai des  despre valori, misiuni, crezuri, organizatii intregi se dedica lor, oameni sustin ca isi sacrifica existenta pentru ele. In fapt, nu suntem in stare sa credem in noi insine, in cei de

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte si înapoi. […] Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte si înapoi, si cu cât te

Am sa incep cu o concluzie: cele mai frumoase sunt iubirile pierdute, iubirile neimplinite. Oare de ce? Probabil pentru ca ne chinuie mereu intrebarea cum ar fi fost? Pentru ca ne imaginam una dintre cele mai bune lumi posibile? Pentru ca ne blocam intentionat sufletele si ramanem intr-o vesnica

Probabil ca toti trecem prin vremuri de negura, de confuzie, de intrebari fundamentale. Cautam cu disperare raspunsuri prin metode logice sau mistice, avem nevoie absoluta de certitudini. In cautarea noastra ferventa, perpetua, intr-un moment in care credem ca am ajuns intr-un hau fara iesire uitam

Recomandari