Emy

despre emy

Duse de vant iubiri pierdute

08 Mai 2008
Am sa incep cu o concluzie: cele mai frumoase sunt iubirile pierdute, iubirile neimplinite. Oare de ce? Probabil pentru ca ne chinuie mereu intrebarea cum ar fi fost? Pentru ca ne imaginam una dintre cele mai bune lumi posibile? Pentru ca ne blocam intentionat sufletele si ramanem intr-o vesnica iubire ce nu s-a putut implini? Sau ne e mai usor sa iubim o inchipuire decat o realitate? Parfumul iubirilor pierdute bantuie ca un spirit al casei care se arata proprietarilor si uneori musafirilor, ca sa le aminteasca de prezenta sa si chiar uneori sa-i inspaimante. Aceleasi senzatii de fiori reci, de vizita din alta lume, de atingeri in vis si de palida umbra a realitatii. E un parfum pastelat, ca florile de tei dupa o ploaie de vara, diafan, care doresti sa ramana mereu in jurul tau, sa te invaluie, sa te cuprinda… E doar dulce si misterios. E ca si cum in serile cu Luna s-ar arata o alta lume, o lume a necunoscutului totusi atat de cunoscut. sunt serile cu nori usori, ce acopera fata Lunii si a Lumii. In luminia rece si difuza danseaza sentimentele pierdute si reamintite. Dar oricat as incerca sa le prind, ele fug pe masura ce ma apropiu. Fug neincetat, dar creandu-mi iluzia ca le pot atinge cu mana. Daca timpul ar fi reversibil… continuu… amintirile ar prinde viata si le-as prinde intr-un buchet de trairi si clipe. Trecutul e reversibil doar in sufletul meu, unde pot sa reiau amintirile, sa le retraiesc, sa le visez… Atat. Sunt doar naluci ale iubirilor pierdute. 

Alete insemnari din blog

La intrebarea lui Prajapati m-am gandit sa raspund intr-un post separat pentru ca mi se pare o provocare. Implicatiile sunt mult mai complexe si mai profunde... mi-a evocat atatea lucruri, atatea sentimente!Primul ar fi copilaria. Cand veneau ai mei acasa ma supuneau unui joc: ce alegi, dreapta sau

Multi dintre noi am uitat verbul "a crede". Nu mai credem in nimic. Vorbim din ce in ce mai des  despre valori, misiuni, crezuri, organizatii intregi se dedica lor, oameni sustin ca isi sacrifica existenta pentru ele. In fapt, nu suntem in stare sa credem in noi insine, in cei de

Intunericul imbraca vechiul orassatul de haina-i prafuitaiar eu ce m-ascundeam de zi - un lasVin sa intampin negura inchipuitaNu am ales bezna involburataCi o dorinta ce-mi zacea in sufletO, zii! Te simt! Esti lepadataDe-un om ce l-ai facut inert Vine toamna cu toata nostalgia ei. Este in mod clar

În tine-mi pun toata speranta Si-ti zic: - De-acum pentru mine fii totul, Iar eu Voi fi pentru tine acelasi ateu, Ce-afara de tine nu crede-n nimic. Fii totul…Romanta fara muzica (Ion Minulescu) Nimic mai frumos decat aceste versuri… pentru a inaugurarea noului locsor de blog.

Intrucat ideea de destin este universala, am gasit doua abordari deosebit de interesante, ce ne pot plasa la extreme: cei ce credem absolut in existenta unei sorti scrise, si cei care credem ca tot ce traim se datoreaza actiunilor proprii. Prima idee este sustinuta de o carte de Tarot, Roata

Recomandari