Destin     privesc în gol, nu te zaresc, ai disparut cum ai venit, prin amintiri mai zabovesc, oare pe tine te-am iubit? afara toamna mai zâmbeste la zbuciumul frunzei pe ram, apune soarele pe creste si visul care nu-l mai am. se stinge-n vatra fumegând un foc pe care

Decembrie  1989     iarna ravasita plânge peste proaspete morminte, spala strazile de sânge nu se mai aud colinde. linistea vremii s-asterne prin tarâna din morminte, dar chinul uitarii geme printre noi deacu-nainte. câte vieti nevinovate asteptând ziua

o carte nescrisa Privesc chipul gânditor Îmi sterg ochii sa nu doara Lacrima ce curge-n gol Si nu stiu a câta oara Caut umbre-ntunecate Chip de demoni ca sa fug Prin jaratecul ce arde Înaltând spre cer un rug. Scânteiaza-n întuneric Ochii verzi,sageti

Amintire Mai tii minte ? ascultam Greerii cântând in flori. Mii de ziduri ridicam, Mâine iar le darâmam Si visam deatâtea ori. Atunci am zidit o casa Din nuiele si pamânt Ai plecat si nu-ti mai pasa Nici de mine nici de casa Nici de-al nostru legamânt. Iara

creanga târzie Iarasi ascult cum ploua, si caut Imaginea ta prin ropot si fulger, Aproape s-aude un sunet de flaut, Ma-ntorc din drum sa mai cuget. Dar ploaia ma cheama,ma cheama sa vin Afara sa-mi ude privirea, Se rupe si firul de care ma tin, Nu asta-i menirea. Si ploua, si ploua în

Calea pustie Mai pâlpâie-n vatra Taciunele stins cu apa de ploaie, Mocneste-n cenusa jarul aprins Cândva vâlvataie. Ploua-ntruna si iar mi-e dor De viata ,de tine, Dar cade cu zgomot un ultim zavor Si noaptea revine. Sub ploaia marunta încet îmi lipesc De visuri

chemare Hai sa zburam printre stele Si nimeni sa nu stie, Sa stralucim precum si ele O fac de-o vesnicie. Hai sa aprindem si noi Macar o lumânare, Sa lumineze mai apoi Uitatele altare. Hai sa visam impreuna Legati în cununa de stele, Pâna ce îngerul suna Sa stingem lumina