o carte nescrisa Privesc chipul gânditor Îmi sterg ochii sa nu doara Lacrima ce curge-n gol Si nu stiu a câta oara Caut umbre-ntunecate Chip de demoni ca sa fug Prin jaratecul ce arde Înaltând spre cer un rug. Scânteiaza-n întuneric Ochii verzi,sageti

creanga târzie Iarasi ascult cum ploua, si caut Imaginea ta prin ropot si fulger, Aproape s-aude un sunet de flaut, Ma-ntorc din drum sa mai cuget. Dar ploaia ma cheama,ma cheama sa vin Afara sa-mi ude privirea, Se rupe si firul de care ma tin, Nu asta-i menirea. Si ploua, si ploua în

Destin     privesc în gol, nu te zaresc, ai disparut cum ai venit, prin amintiri mai zabovesc, oare pe tine te-am iubit? afara toamna mai zâmbeste la zbuciumul frunzei pe ram, apune soarele pe creste si visul care nu-l mai am. se stinge-n vatra fumegând un foc pe care

Calea pustie Mai pâlpâie-n vatra Taciunele stins cu apa de ploaie, Mocneste-n cenusa jarul aprins Cândva vâlvataie. Ploua-ntruna si iar mi-e dor De viata ,de tine, Dar cade cu zgomot un ultim zavor Si noaptea revine. Sub ploaia marunta încet îmi lipesc De visuri

Amintire Mai tii minte ? ascultam Greerii cântând in flori. Mii de ziduri ridicam, Mâine iar le darâmam Si visam deatâtea ori. Atunci am zidit o casa Din nuiele si pamânt Ai plecat si nu-ti mai pasa Nici de mine nici de casa Nici de-al nostru legamânt. Iara