Emy

despre emy

Dumnezeire sau noroi... iubirea....

06 Nov 2007
Despre cum te transforma iubirea ar fi interesant sa postez cateva ganduri, provenite din experienta personala si nu numai. Iubirea te poate duce la ceruri… dar caderea va fi cu atat mai dureroasa cu cat ai indraznit sa te inalti mai sus. Icar al sentimentelor, ce isi face aripi din iubiri aparent eterne cade in genuni intunecoase. Mult mai curios este faptul ca in numele iubirii se comit fapte oribile, sau transformari de personalitate. Este terenul cel mai prielnic pentru “never say never” sau “in dragoste si in razboi totul este permis”. Asa sa fie? Pentru unii, clar raspunsul este da. Dar se impun noi reflectii: Este iubire in numele careia facem orice? Depasim orice limita a compasiunii, moralitatii? Acest “all for love” implica absolut orice? Iarasi raspunsurile variaza… Personal, nu fac orice in numele iubirii. NU ORICE. Pot face tot ce este posibil si acceptabil. Nu zic ca nu e o limita personala si ca pot pierde foarte mult, dar decat un castig nedrept, o vinovatie permanenta ce se asterne ca o cortina grea intre sentimente, cel de langa tine si tu, este preferabila o infrangere demna din care ramai doar cu regretul. Cred ca traim mai usor cu regretul decat cu remuscarile generate de fapte condamnabile. Daca exista alte pareri, nu le voi contrazice.Tine totul de felul in care alegi calea. Te interseaza doar tinta, destinatia, rezultatul? Sau conteaza si drumul? Pana la urma ramanem cu amintirea drumului de cele mai mult ori. Si sa nu uitam ca drumul este de obicei cel mai lung. Betia clipei victoriei este foarte scurta. O data ce am atins o stea, vom pune ochii pe una mai inalta si vom dori s-o atingem pe aceea. Steaua atinsa va fi doar o treapta. Tot ce ne vom aminti este parcursul. Indiferent care va fi rezultatul. Mai mult, in dragoste rezultatul e mereu incert. O relatie este un drum continuu si incercam mereu sa obtinem mai mult, sa mentinem ceea ce avem… Dar nu e vesnic obtinuta. Asta uitam foarte des. Celalalt nu este proprietate privata… Aspect deseori ignorat si care produce foarte multa durere. De la micile reprosuri: “tu mereu ai ceva de facut, nu ai timp de mine” sau pana “nu mergi nicaieri fara mine”, la scene de posesivitate si gelozie ce nu fac decat sa raneasca profund, e doar un pas. Mai pe scurt, trebuie sa invatam sa traim si cu lumea celuilalt, nu numai cu persoana sa. Fiecare om este un Univers intreg, cu trecut, prezent si viitor, cu vise, aspiratii, cu nevoi, nu e un obiect sau sclav in sensul antic al cuvantului. Desi aparent niciodata nimeni nu ar admite ca a vazut in celalalt un obiect, deseori multi se comporta ca si cum ar fi firesc sa fie un obiect! Pana unde se impune o limita relativ la celalalt? Sau: cum aruncam un om din cerurile iubirii in noroiul nefericirii?

Alete insemnari din blog

Cobori uneori treptele necunoscute ale abisului incercand sa-ti explici ce este dincolo... Te intalnesti cu sunetul asurzitor al umbrelor si simti sufletele frematand in canopele anticilor Uimit privesti la dansul lemurilor ce te cuceresc in intuneric si te intrebi adesea De ce ?,.... De ce

Ma uit total nedumerita de ceea ce constat ca se petrece in jur. Ajung sa nu inteleg multe aspecte legate de nehotararea oamenilor, de ceea ce cauta, de dorintele ascunse, nemarturisite, care nu de fiecare data ne fac fericiti. Nu mai stim ce sa alegem, nu stim pe ce drum mergem si nici unde ne va

Cand disperarea ma cuprinde Si vreau sa ma inec in lacrimi Lumina-n suflet se aprinde Si simt in mine focul altei inimi. O inima curata de inger solitar Ce vine-n vis sa ma priveasca Si sa topeasca un dor amar. In felul lui sa ma iubeasca. O! Tu inger calator, frumos ca o parere Vino mai des la

Uneori nu avem curaj sa dam la o parte valul de iluzie in care ne ascundem. Ceea ce simtim nu e totuna cu ceea ce spunem. Uneori circumstantele ne determina sa ne ascundem si sa izolam sentimentele autentice de teama unor consecinte nefaste. Ne ascundem de societate, de normele ei, ne ascundem fata

Chiar putem sa fim cine vrem pe net? Putem sa ne prefacem in asa masura incat sa nu ne mai recunoastem in oglinda? Sau mai precis ce fascinatie exercita mediul virtual aspurea noastra incat sa ne mutileze in asa natura incat sa intrebam: oare eu sunt aici dincolo de masca de bal? Da si nu... Ca sa

Recomandari