Agresivitatea intre rau si bine

De-a viata si de-a moartea

ia de la fiecare doar cat poate sa dea si da fiecaruia doar cat merita.

Agresivitatea intre rau si bine

25 Ian 2010

Agresivitatea este o componenta normala a devenirii noastre psihologice si a cresterii noastre. Agresivitatea ne ajuta sa cerem ce ne dorim, sa ne afirmam, sa ne facem simtita prezenta, sa refuzam, sa “facem” in general. Lipsa agresivitatii duce la comportamente pasive, la non afirmare de sine, la frustrari si in latura ei patologica chiar la depresii. Totodata, temuta agresivitate poate imbraca si forme extreme. Cand vorbim despre agresivitate, cei mai multi pot intelege bataia, agresiunea, formele patologice de agresivitate extrema. Si totusi, viata noastra fara aceasta componenta agresiva ar fi aproape imposibila. Donald Winnicott pediatru si psihanalist a dezvoltat o teorie conform careia in prima parte a vietii bebelusului, acesta traieste intr-o simbioza cu mediul, mai ales cu mama, cea care se adapteaza total nevoilor copilului, satisfacandu-le imediat si aproape in totalitate. Odata cu cresterea copilului, nevoile acestuia cresc si ele si nu mai reusesc sa fie satisfacute imediat si in totalitate de catre mama, copilul incepand sa inteleaga ca el si mama sunt doua fiinte diferite, ca mama este autonoma si are un comportament independent. In acest moment, copilul simte nevoia sa “manipuleze” obiectul mama, sa “vada cum functioneaza”. Aici incepe dezvoltarea unor comportamente violente, dublate in general de frustrarea copilului de a nu mai primi ce are nevoie exact in momentul in care are nevoie. Winnicott, afirma chiar ca micutul incearca “sa distruga obiectul mama”. Chiar daca pare dur si destul de greu de inteles, aceasta etapa a agresivitatii copilului este una normala. Copilul se adapteaza practic realitatii, invatand sa isi gestioneze frustrarile si sa actioneze asupra obiectelor. Copii mici au tendinta sa muste, sa distruga jucarii, sa le loveasca, sa le arunce, sa le ascunda, totul din dorinta de a vedea ce se intampla si mai ales de a invata ca obiectele sunt permanente si ca exista chiar si atunci cand nu se vad. In relatia cu mama sau cu persoanele apropiate,tatal, bunici, frati, copilul poate adopta acelasi gen de agresivitate. El agreseaza pentru ca sa vada ce se intampla. Traind inca in iluzia omnipotentei sale, copilul crede, dar se si teme, ca furia si frustrarea lui poate distruge obiectele dragi (mama, tata). Obligatia parintilor este insa “sa supravietuiasca”, sa nu fie “distrusi” de furia copilului. Parintele trebuie sa atraga atentia asupra comportamentului indezirabil “daca ma musti ma doare” sau “este urat sa ma lovesti”, dar fara sa fie “distrus”, “suparat”, “pierdut”. Copilul va invata sa isi gestioneze frustrarile si supararile, dar fara sa se simta vinovat pentru asta. In functie de temperamentul copilului, de comportamentul parintilor in casa, de temperamentul parintilor, de factorii de mediu, aceste comportamente agresive pot lua diverse forme, mai usoare, sau mai problematice. In cazul in care datorita educatiei, copilul nu trece deloc prin aceasta etapa a agresivitatii, exista riscul ca el sa se dezvolte ca o persoana pasiva, introvertita, care nu va sti sa isi comunice sentimentele negative, care va avea poate probleme de autoafirmare si autoapreciere. Copii sunt diferiti, au temperamente diferite, au parinti diferiti, au istorii de viata diferite. Este dificil sa comparam un copil cu alt copil. Unii pot fi mai “bataiosi”, unii pot fi mai linistiti. Uneori, copilul nostru nu este cel ideal, asa cum il voiam noi parintii sau asa cum il voia societatea. Ce putem face ca parinti este sa il intelegem, sa ii oferim valori, sa fim langa el, sa il pedepsim atunci cand merita sau sa il acceptam asa cum este.

Alete insemnari din blog

Copiii care supravietuiesc

Nu am intalnit nici un parinte care sa isi propuna deliberat sa faca rau copilului sau, dar cate oare din comportamentele parintilor nostri sau ale noastre ca parinti isi vor pune amprenta asupra adultului de maine. Discutiile cu adolescentii m-au facut sa ma gandesc ca de multe ori, parintii pot

Abandonul ca mod de viata

Copiii adoptati sunt la originile lor copii abandonati. Pentru ca dupa lunile certe in care au trait intr-o singura fiinta si cu o singura respiratie, alaturi de o mama, odata cu nasterea, ei nu o mai regasesc. Oricine ar fi langa ei si oricata caldura ar simti, acesti copii traiesc sentimentul

Viata si noroc

In copilarie, invatam sa cunoastem realitatea cu ajutorul povestilor si al basmelor. In povesti se poate orice, oricat de repede. Peste noapte, Cenusareasa devine printesa, dovleacul devine caleasca intr-un moment, iar un biet orfan ajunge sa stapaneasca un regat, ajutat de un motanel recunoscator.

Feminitate si maternitate

Pe langa latura sociala si componenta medicala, maternitatea are si o latura profunda, inconstienta. Nasterea unui copil este un moment magic din viata unui cuplu. Insa maternitatea cu toate implicatile ei, nu incepe odata cu nasterea copilului ci inca de la conceptie, cu tot ce se exprima aici,

Aniversare de carton

Am fost la o aniversare intr-un cunoscut loc unde se fac petreceri pentru copii. Micutii, care iau intotdeauna partea buna a lucrurilor, s-au distrat, parintii au cheltuit bani, fapt care i-a facut sa se simta parinti buni, adultii au socializat la o cafea, totul a fost perfect.