Paula Selling ne spune o poveste. si noi o traim uneori fara cuvinte, fara intrebari. uneori speram sa schimbam ceva in succesiunea firului narativ. uneori reusim. despre ce nu reusim nu ne place sa vorbim. astazi verigheta imi joaca pe deget. si eu nu ma joc cu ea. stii si tu ca poti sa o dai jos

un puzzle imens format din situatii de viata identificabile si oarecum stereotipe: el declarindu-i ei ca o iubeste - o piesa, ea cerindu-i lui un zimbet - alta piesa; el si ea de mina pe strada inca o piesa. un puzzle imens pe care il completam impreuna asteptind cu nerabdare sa traim o noua piesa,

orasul e destul de frumos, are multe parcuri, paduri, lacuri si este foarte aerisit. pacat ca inca nu au destui bani sa il mai infrumuseteze si in ceea ce priveste starea cladirilor, trotuarelor sau a spatiilor verzi de pe marginea arterelor de circulatie. problema tipica pe care o recunosc in

a trecut ceva vreme de cind nu ti-am mai scris. poate si pentru ca am fost de atitea ori impreuna, poate si pentru ca timpul disponibil a fost mai mereu in contradictie cu dispozitia scrisului, poate si pentru ca sint orgolios si asteptam un semn de la tine ca vizitele mele in spatiul blogului nu

" - De ce esti asa de slaba? am intrebat-o iar. Ai fost bolnava? Ce-ai avut? - Nu pot sa fac dragoste cu tine, nu ma atinge acolo. M-au operat, mi-au scos totul. Nu vreau sa ma vezi goala. Am corpul plin de cicatrice. Nu vreau sa-ti fie scirba de mine." Ce e asa deosebit in scurtul dialog