dilema

O fila dintr-o carte deschisa

nu regreta niciodata ceea ce ai indraznit sa faci ...regreta ce nu ai facut si ai vrut

23 Oct 2006

Traim intr-o lume a conjuncturilor. Am avut o discutie , de fapt nu discutie ci mai mult o cearta cu sora mea dupa ce am vazut filmul Original sin. Vorbeam despre motivele pe care le are la un moment dat omul sa actioneze imoral. Acum nu stiu poate sunt eu mult prea intelegatoare , poate intr-adevar precum afirma si ea iert prea mult desi nu inteleg ideea de a ierta atat cat trebuie ...e prea relativ "atat" din punctul meu de vedere, dar am invatat sa nu judec oamenii neaparat dupa fapte cat dupa conjunctura faptelor. Oamenii gresesc, lumea nu e perfecta , iubirea nu e ideala asa cum afara nu e mereu cald si soare. Am vorbit despre inselat, ca ea nu ar putea trece niciodata peste asa ceva chiar daca il iubeste enorm pe prietenul ei si sunt intr-o relatie stabila de mai bine de 2 ani, ca ea nu poate fi ca mine dat fiind faptul ca am iertat o data o astfel de greseala. Si iar revin ...oamenii nu sunt perfecti iar conjuncturile sunt atat de diferite si spun atat de multe....poate intr-adevar am fost naiva dar ma intreb totusi iertarea nu face si ea la un moment dat parte din iubire ? Atunci cand regretele sunt sincere ....oare chiar ca om fiind poti inchide usa celui pe care l-ai iubit si poate inca il mai iubesti?Nu as putea ierta niciodata violenta fizica, asta sub nici o forma. Tot timpul am spus "Imi dai o palma, fii sigur ca a doua nu mai ai cui sa o dai pt ca as fi de mult timp plecata ", dar totusi fiecare om merita a doua sansa in cazul in care conjunctura il scuza intr-o anumita masura, s-a ratacit intre ceea ce vrea si ceea ce presupune ca vrea la un moment dat. Nu zic ca daca te inseala o data si a doua oara si tu tot ierti cautandu-i scuze atunci deja respectul pentru propria persoana efectiv ti-l calci in picioare... dar totusi suntem oameni ....toti gresim e firesc

Alete insemnari din blog

oglinda

M-am trezit azi ca ma uitam in oglinda . Ma priveam , nu ma priveam pe mine fizic , incercam sa ma uit la mine prin mine. Se spune ca omului ii trebuie o viata intreaga sa se cunoasca pe sine iar eu nu incetez sa ma uimesc pe mine insami.Ma uitam la mine si aveam senzatia ca nu eram eu

aripi frante

Am aripile frante....Am zburat cat am putut de sus, sa imi ating visul cu ele...si m-am lasat apoi in gol . Am cazut, si m-am izbit de realitate atat de puternic incat s-au frant.Ma doare ..:(( . Am picat inapoi in glod....sunt un copil mic , murdar si plin de glod care sta cu capul pe genunchi si

rezumat

Stateam si ma gandeam acum la ultimul an din viata mea. Probabil pentru ca am inceput sa constientizez cam cat de putin a mai ramas din anul acesta. Nu pot sa cred cam cat de mult am putut sa ma schimb in decursul unui singur an . Cate suturi mi-am luat , cate pagini am dat , cate dezamagiri si

Ma simt in fatza unei mari intersectii. Am mers pana acum ba pe un drum ba pe altul , m-am intors, m-am ratacit , m-am regasit si acum ma vad aici stand. Cel mai ciudat e ca nu vreau sa inaintez pe nici un drum precis . Pt prima data viitorul ramane in viitor, fara planuri fara

...

E incredibil cum poate sa ma afecteze o data si inca o data si inca o data ca nici eu nu mai tin bine numarul dezamagirilor pe care mi le-a cauzat o singura persoana.Acum e gata, trebuie sa fie gata de data aceasta nu mai pun nici virgula, nici doua puncte de data aceasta