cutia cu nisip

gradina amintirilor

va puteti plimba pe oricare dintre alei , dar daca veti ajunge la inima mea calcati cu grija

15 Mar 2009

Tinutul pietei Obor este patrie de imprumut pentru multi aventurieri flamanzi in cautarea fericirii de azi pe maine. Intre aleile incurcate de urme de talpi de ghete grabite, de pernite cu patru gheare ascunse, de ambalaje abandonate, de priviri pe furis, din timpurile cand orasul era o mahala, intoarce spinarea catre cer cochilia pietrificata a magazinului Obor. In salile sale largi vanzatori cu gesturi domoale si cumparatori zambind derutati in fata rafturilor pestrite alcatuiesc decorul viu al fericirii cumparate cu bani si numai pescarusii care se izbesc de ferestrele mici catre un cer acoperit de blocuri ar putea chema mania profetului care sa rastoarne casele de marcat cu zgomot de voci de ingeri captivi si sa readuca in inimile oamenilor bucuria de a darui si a primi in dar. Intrarea joasa se deschide cand si cand, cu colturi de buze ridicate, mormaind imbufnata. Inainte de a fi suficient de aproape pentru a auzi ce spune, o terasa, separata printr-o granita atat de disputata de priviri indiscrete pe deasupra gardului din copacei care n-au mai apucat sa creasca, isi imparte atentia ta cu grija de hoti de buzunare. Privirile indiferente aruncate din pahare pe jumatate pline lasa la mila trecatorului bine intentionat pacea gradinii uscate de la doi pasi, ce margineste tinutul inspre tarmul marii moarte de sub ale carei unde de beton pesti cu nume uitate nu mai indraznesc sa caute lumina de teama vapoarelor pentru o singura persoana ce impanzesc aerul imbacsit cu tipetele sirenelor alungand in nori scancetele pasarilor speriate. Desprinsa de forfota tineretilor trecute, agatata de destin doar cu coltul dinspre gura de metrou, gradina pluteste in mangaierile firelor de iarba si surdina gazelor nevazute. Si nu suprinde pe nimeni inocenta vrabiilor topaind in coada ochiului prin lumea lor mai mica in cautarea unei firmituri pe care oricum nu vor avea cum sa o ascunda una de alta. Si nici amestecul aparent intamplator al gugustiucilor, cu pasul masurat ce de la departare poate parea nobil, nu trezeste suspiciuni ca lumea s-ar intrerupe acolo. Dar uite una, nu - doua, uite si acolo, si acolo, atatea mierle ca niste ingeri ai muzicii acum tacuti, coborati printre inaripatii muritori, cautand firmituri poate, sau suflete pe care sa le aline. Si calatorul, invelit in pene care au uitat sa zboare dar tin de cald, pleaca privirea inspre labirintul gri de teama sa nu piarda urma presarata din painea pe terminate, rasufland usurat ca se cufunda iar in multimea uniforma unde are numar de ordine. Sss, gata, a trecut. Toata lumea stie ca mierlele se ascund la umbra copacilor inalti si canta doar cand sunt singure.

Alete insemnari din blog

lumea fara mine

Eram gata sa plec, pe furis, in noapte, ca sa nu deranjez pe nimeni, fara bagaje, doar cu o scrisoare in care imi asumam responsabilitatea pentru ce am facut si pentru ce nu am facut, pentru formalitati, usa era deschisa, ma ademenea putin curent, care aducea tare mult cu libertatea, cand... ei

valori de schimb

inceputul discutiei e aici:http://laurcita.blog.ele.ro/Wishes/Pastele+contra+cronometru.htmlsi raspunsul meu detaliat care nu ar fi avut loc acolo, nu de alta dar am reusit deja sa stric un post, al altcuiva, umpland 3 pagini cu raspunsuri. raspunsul:intamplator, si eu ma gandeam azi ca cel mai

lectia muntelui

Sunt unul , intregul . Sunt unul asa cum sunt doi , asa cum sunt o multime , singur si nemarginit . Sunt curgerea involburata a raului , sunt adierea blanda printre crengi de fag . Ma inalt peste ceea ce poate fi vazut , peste ceea ce

sala de asteptare

Este 5 fara un sfert. O masina trece in viteza prin spatele meu. Arunc ziarul in cosul de gunoi de la intrare. Las geanta pe trepte si imi verific gulerul camasii. Citesc din nou biletul cu adresa. O vrabie aterizeaza pe firma prafuita.Usa se deschide greu de parca ar trebui sa impiedice oamenii sa

impacare

gandurile mele , pui de gaina , stau indesati unul intr-altul ,in incubatorul scos din priza si parasit ,cu ochii spre cer si ciocurile ramase deschise .de jur imprejur , colivii goale de beton se-nrosesc la soare . adierea care le racoreste interioarele pustii nu este