Mi-e sete. O sete din-aia care nu te lasa sa te gandesti la altceva decat la faptul ca ti-e sete. Foarte sete. Si poate nu m-ar durea atat de tare setea mea daca nu as crede ca vad aceasi sete si in alti oameni.

      De fiecare data patesc la fel. Ma frapeaza umbrele si luminile, cele care se întind lascive pe tavanul camerei când, noaptea, se stinge lumina. De fapt e un întreg spectacol imortalizat. O întrepatrundere de lumini si umbre proiectate pe

            Luna îsi deseneaza lumina în camera mea, pe patul meu, pe fruntea mea. Daca ma privesti, ti se pare ca dorm. Daca ma privesti atent si îndelung, vezi ca am ochii deschisi si prea caprui si ca privesc fix

Am ales. Daca citeste cineva randurile astea sa stie ca sunt scrise cu lacrimi in ochi de catre un om. Un om care vrea liniste si intuneric. Dintr-un reflex imbecil isi acopera cu o mana un ochi, cu o mana o ureche. Nu se poate hotari ce vrea mai mult, liniste sau