Spartacus, baiatul perfect

Feelings and thoughts, not just words...

incearca sa fii un om mai bun... e asa placut...

Spartacus, baiatul perfect

06 Feb 2008

Erau acolo toti copiii din sat, adunati sa vada minunea... Toti vorbeau, susoteau, barfeau, era o harmalaie cum numai iarna pe derdelusul din spatele scolii mai intalneai, atunci cand concursurile de saniuta incingeau pariuri aprinse... Dar acum era vara, si cerul era albastru si raul stralucea in razele soarelui... Si pe mal, copiii veniti nu sa se scalde, ci sa asiste la ceva nemaivazut, asteptau... Pe un mal si pe altul, ii puteai auzi... - Nu va reusi, nu are cum!- Ba da ma, n-ai vazut ce increzator e ca va reusi? Sigur are un as in maneca...- Haide ma, cine se crede, sfantu Petru? - Eu zic ca o sa mearga, n-ai vazut ca toti care sunt cu el il sprijina si il incurajeaza? Cred ca stiu ei un secret... - Baieti, degeaba va stresati, e clar ca va reusi! Pentru ca el nu greseste niciodata, si nimeni din sat nu poate sa comenteze ceva in privinta asta!- Da, pentru ca nimeni nu indrazneste... Spartacus era intr-un fel seful satului... toti copiii il stiau. Multi il apreciau, multi se temeau de el... Pentru ca el era mare si atotputernic, avea in el ceva care il facea sa impuna respect, si nimeni nu indraznea sa i se opuna... Unii i se alaturasera in incercarea de a i se asemana sau de a-i castiga simpatia, si nu i se opuneau niciodata, orice ar fi spus sau ar fi facut... Spartacus avea intotdeauna dreptate, el nu gresea niciodata in ochii lor. Era minunat. Altii insa realizasera ca e si el om ca toti oamenii, si putea sa greseasca... Isi dadusera seama de asta atunci cand el batuse un copil nevinovat doar pentru ca din greseala s-a impiedicat si l-a atins... Unora din copiii satului aceasta atitudine violenta, nepasatoare si rece, cu nasul pe sus, nu li se parea o atitudine potrivita, si nu il considerau pe Spartacus un om prea bun... De fapt, multi ar fi preferat ca el sa devina mai intelegator, mai iertator, mai atent, mai cald... si nu asa infumurat si increzut, distant si rece... Dar nimeni nu indraznea sa spuna nimic, pentru ca in jurul lui, copii aproape la fel de increzuti il sustineau cu tarie... Si acum, in acea zi de vara, venise timpul ca Spartacus sa dovedeasca pentru totdeauna ca el este mai mare decat toti ceilalti, si ca nimeni nu are dreptul sa il judece, pentru ca el nu poate gresi, in timp ce el este liber sa pedepseasca pe oricine, pentru ca el este Capitanul... - O sa vedeti, dupa ce va face asta, nimeni nu va mai indrazni sa spuna ca a gresit cu ceva... va dovedi ca el nu are cum sa greseasca, pentru ca este perfect! - Nimeni nu e perfect... si sa crezi asta si sa crezi ca nu poti gresi poate avea consecinte dureroase asupra lumii... - Stai ca vedem noi acum... Haide Spartacus! Esti gata?Baiatul era gata... descult, in pantaloni scurti si cu o mantie visinie pe spate, se apropie de rau... - Priviti, muritori de rand... Va voi arata ca sunt superior voua, si atunci toti va veti inchina mie, pentru ca eu sunt perfect si nu gresesc niciodata... Si facu primul pas deasupra apei, un pas mic pentru om, un salt urias pentru copiii acelui sat... Dar piciorul incepu sa se scufunde sub propria-i greutate, si atinse incet pietrele de pe fund... Apa nu ii ajungea decat pana la glezna, dar toti copiii ramasera incremeniti, privindu-l... Spartacus se opri si el... isi privea piciorul scufundat in apa si simtea raceala dulce ce-l mangaia curgand incet pe langa el... Dar isi reveni! Plin de incredere, ridica al doilea picior si il puse inainte... il lasa usor in jos, apropiindu-l de suprafata apei... Incet, o atinse... simtea sub talpa firul rece, si calca... Inca o data, piciorul i se scufunda, si apa ii ajungea acum pana la genunchi... Socat, baiatul incremeni! Copiii de pe mal inca nu stiau ce sa creada, nu stiau cum sa reactioneze, si nu stiau ce va urma... Un al treilea pas le confirma insa gandurile unora, bucurandu-i, si le dezamagi sperantele altora: Spartacus nu putea sa mearga pe apa. Prin urmare, el nu era perfect… - Poate acum se va gandi de doua ori asupra consecintelor faptelor sale, stiind ca si el poate sa greseasca... vorbi fara teama un copil…- Ca sa vezi ca uneori poti sa traiesti in greseala fara sa-ti dai seama, pana cand singur iti dai seama de asta… il impinse un altul…- Da, pentru ca degeaba iti spune cineva din exterior ca ai gresit, daca tu nu vrei nici sa auzi asa ceva… il privi cu dispret altul…- Unii ar trebui sa invete sa asculte ce spune lumea inaintea sa judece si sa loveasca… Copiii plecau spre casele lor, unii razand de el, altii dezamagiti, altii nepasatori… baiatul ramase singur… Si o raceala crunta isi facut aparitia in Spartacus… - Hey… daca vrei, poti sa vii sa te joci cu noi… ii spuse unul din baietii din grupul advers, realizand ca un om poate deveni mai bun atunci cand isi da seama ca a gresit, daca isi doreste asta… - Da, nu trebuie sa fii singur doar pentru ca ai gresit… greselile pot fi iertate daca sunt recunoscute si iti pare rau pentru ele… Nu esti singur decat daca asa alegi tu sa fii…- Da, sau daca in jurul tau ai numai oameni nepasatori si reci… Spartacus era inca socat de faptul ca nimeni nu il mai considera perfect, si nu putea sa accepte asta… Si atunci se intoarse catre ei si urla: - Lasati-ma in pace! N-am nevoie de voi! Mi-e foarte bine asa, sunt perfect, doar ca voi nu va dati seama! Plecati de-aici idiotilor! Si plecara copiii… raniti pentru ultima oara de ignoranta lui Spartacus…

Alete insemnari din blog

A venit barza...

- Tati, ce fac berzele?- Ce fac berzele? Pai uneori zboara, alteori mananca, alteori stau intr-un picior...- De ce stau intr-un picior? - Pai ca sa nu si le toceasca pe amandoua in acelasi timp... cand se toceste unu, il folosesc pe celalalt - Si unde stau? - Lasa ca o sa iti arat eu niste

Opreste orasul

Erau undeva în centrul orasului. Era un oras mare, cu multe masini, multi oameni, galagie, aer închis si poluat… Si stateau jos, acolo în centru. Si ascultau. Câteva rate, doi pescarusi… si apa. Se auzea apa clipocind când pasarile îsi luau zborul.

Jumatate de inima

Ii vedea intr-un parc tinandu-se de mana... Erau doar doi copii, dar dragostea nu are varsta, nu? Ea doar difera cu varsta, devine mai matura si mai profunda, sau mai materiala si trista, dar si copiii simt dragostea in felul lor... Ii urmarea zambind adanc de pe banca aceea verde, si parca nisipul

Intors pentru o clipa pe Pamant

Multe zile se uita, multe trec fara rost...E incredibil cum locurile se schimba atunci cand tu te schimbi... cum peisajele sau muntii sau padurile, manastirile sau muzeele capata alte culori, alte arome, alte semnificatii, atunci cand tu te schimbi... crescand, devenind mai bun, mai intelegator,

Din grajd in grajd

La tara era un grajd. Peste linie, da. In copilarie, grajdul acela gazduia vreo 2 vaci si cateva oi, dar acum fusese parasit de toate… Cine sa le mai ingrijeasca, tataie nu mai e si tinerii sunt mai atrasi de confort decat de puritate si naturalete, numite in mod curent – munca de jos.