Feelings and thoughts, not just words...

incearca sa fii un om mai bun... e asa placut...

Opreste orasul

15 Mar 2008
Erau undeva în centrul orasului. Era un oras mare, cu multe masini, multi oameni, galagie, aer închis si poluat… Si stateau jos, acolo în centru. Si ascultau. Câteva rate, doi pescarusi… si apa. Se auzea apa clipocind când pasarile îsi luau zborul. Si vedeau… copaci, salcii înverzite de primele raze ale primaverii… dar si copaci uscati. Cândva vor fi verzi si ei, caci uneori lucrurile bune vin fara sa le poti controla…  Era un lac verde, cerul era înnorat si cenusiu si ei stateau pe iarba ce începea sa prinda viata… Era uda. Plouase în dimineata aceea, dar nu conta... Caci mai frumoasa decât ploaia, era iubirea pe care ei si-o purtau în suflet... Undeva…   Pescarusii zburau în jurul lor… fara sa stie... La fel si oamenii, treceau prin jurul lor fara sa stie… Caci în viata lor grabita, ei n-aveau timp sa mai observe… câta frumusete era între ei, lânga ei... Un simplu parc. În care nu fusesera poate niciodata înainte. Caci orasul era mare, si sa ajungi dintr-o parte în alta necesita mult efort din partea oamenilor. Ei nu stiau decât drumul pâna la serviciu si-napoi... si poate un singur parc, aproape de casa. Un fierastrau se auzea taind copacii - curatenie de primavara… Si blocuri. Se vedeau blocuri înalte si puse paralel între ele… Totul parea asa organizat, calculat… la fel ca oamenii. Nimic nu e spontan, nimic nu e condus de inima pentru unii dintre ei... Dar se pare ca în viata aceea aglomerata si petrecuta în viteza, ei doi îsi gasisera timp sa stea pe iarba, într-o zi mohorâta de început de primavara. Un colt numai al lor, macar în acea clipa golita de lume… Si soarele le încalzea timid obrazul drept, batând spre ei... Câteva flori galbene însiruite pe crengute, câteva rate cu cap verde, copaci uscati si salcii ce beau apa cu vârfurile crengilor… Toate intrau pe rând în inimile lor...   Si oameni… mai sunt oameni care se plimba. Cu gândul poate la probleme… la dureri… macar se plimba. Poate simt ceva. Un tractoras trecea pe lânga ei acum, carând în spate cine stie… “Si ratele îsi faceau drum, prin unde catre vesnicie…” - faceau versuri privind lacul… Era umeda iarba, o atingea usor cu palma - simtea stropii de roua sau de ploaie… Ce racoare placuta în mâna lui… Vedea masini cum trec pe strada în departare, si într-o parte si în alta… Era înconjurat de material… si totusi el vedea pescarusii cum zboara... Ce combinatie de uman si de divin…  Poate ca era singur. Spusesem ca erau doi? Poate al doilea… poate Ea era în El… Poate era singur de fapt. Si vedea insula aceea din mijlocul lacului… De fapt nu era în mijloc,  ci într-o parte… acoperita de atâtea salcii si atâtia copaci ca nu se vedea centrul ei… “Acolo as petrece o noapte”, îsi spunea el… pe-o patura, pe jos pe frunze… Nu s-ar vedea cerul probabil de crengi, dar s-ar auzi lacul, si ratele ce dorm acolo…   Caci frumusetea e ascunsa în sufletul nostru… si cum sufletul e ascuns în noi… prea rar vedem atâta frumusete. Dar nu-i nimic, alegerea ne apartine… nu ne tine nimeni din a simti… e vorba ca nu vrem. Alte lucruri sunt mai importante… de ce sa renuntam o ora la ele pentru un sentiment pe care-l întâlnesti la tot pasul…  Închide ochii… si simte aerul si iarba…  si poate… îti vei aminti cine erai, când erai copil… 

Alete insemnari din blog

Toate problemele barbatilor timizi si nesiguri s-au rezolvat o data cu deschiderea primei Scoli pentru Agatat, informeaza "The Sun". Deschisa recent in Anglia, facultatea le ofera cursantilor un nivel de pregatire excelent, transformandu-i peste noapte din tocilari virgini in veritabili

"La multi ani tuturor indragostitilor. Sa iubiti si sa fiti iubiti...". Stati sa imi pun si o inimioara la avatar... Mai e putin... 14 februarie... sf Valentin... ce zi minunata! In sfarsit vom putea sa ne bucuram iar de minunile si frumusetile pe care aceasta zi ni le aduce... ne vom

 Intr-o zi am murit. Cred ca era o zi de toamna. Trebuie sa fi fost, am simtit toate pasarile plecand din mine, si florile ofilinduse… Nu erau insa niciun fel de fructe in copaci, poate era totusi iarna… O iarna ce a zacut mult sub stratul subtire de bucurie ce de-acum se topise

Nu trecuse mult de cand ajunsesera in casa cea noua, si speranta ca viata lor se va imbunatati incepea deja sa dispara… Auzisera de la altii ca nu vor avea parte de aceeasi afectiune si apreciere ca cele din jur, dar nu crezusera asta… Doar nu era nimic in neregula cu ele, de ce

Muncise mult la ea, dar acum, era gata! Propria ei gradina cu flori, unde sa vina si sa îsi bea ceaiul, unde sa se joace cu prietenii ei cei mai buni, unde sa adoarma la umbra în zilele calde de vara... Rosii, galbene, mov sau portocalii, floricelele plantate cu grija

Recomandari