Fulg de Gand

poezia e creaa￯ie,e viaa￯a￯ tra￯ita￯ pe verticala￯ chiar a￯i o secunda￯...

ai fost vreodata

16 Oct 2009
  ...copacul care te priveste? seva lui, esenta ta, cuprinde cerul si stelele, si aurul ascuns iîn adâncul inimii tale sufletul, picatura cu picatura soarbe farâmele de lumina... îsi creste la piept aripile pentru mereu proaspatul... zbor... ai fost vreodata nervura din mijlocul inimii frunzei... copacului ce te priveste? e drumul pe care, lacrima de roua l-a desenat, când pleoapele ochilor tai lasau somnului zâmbetul si picatura sarataînclinând spre fuga amintirilor, în sacul plin de povesti al anotimpurilor... într-un inel te-ai ascuns... o vârsta nescrisa rascolind alunecarea spre sus... ai înghitit samânta devenind radacinasi, însoapta timpului, ai crescut spiralapâna la primul si ultimul rasarit... cerul e atât de aproape... pune palma fierbinte în punctul seninului clocotul furtunilor va înceta... va fi simplu val... o noua întrecere între cuvânt si sunet AnneMarieBejliu@14octombrie2009

Alete insemnari din blog

Unde mai umbla vesmintele ochilor natângi tulburând oceanele cu fluidul iubirii urcând mereu spre gheturi adânci... Unde –au plecat cuvintele rasturnând maluri de foc risipind nisipurile printre ramuri adormite? Unde mai sunt? Unde mai umblu? Unde-mi sunt norii

o cascada ratacita printre colturi de stânci încercând sa lase urma cuvintelor nerostite sa mângâie pietrele drumului... spirala desenând distanta dintre noi... doua oglinzi mereu surâzând întâlnirii... în mine, unda lina... o

...printre secundele anotimpurilor, desenam ploi în tic-tac-urile ceasurilor, fara deschiderea înversunatelor manifestari ale vietii... ne pierdem printre distante, iluzoriu construite din litere si cifre, când roua diminetii pastreaza discret, în finele alcatuiri rotund

...si arde în tine samânta de vis... te-arunca în pesteri adânci, nestiute, glasuri de serpi, umbre adânci... ridici o velinta, alba, ce-n suflet, îti este si mama si tata pe veci. o fila nescrisa asteapta s-adulmeci, sunetul viu din albe poteci... esti Dorul si

prea multe oglinzi rascolesc miezul cioburi din chipul cerului tau... în tine cine mai sta privind azurul? cine mai asculta inima ta când glasul ei te cheama? si cine mai aduna culorile frunzelor din clipele bucuriei de a fi iubit, de a fi iubita? întoarce-te! e atât de bine

Recomandari