Desi fara ele nu am mai putea comunica sau nu ne-am mai putea exprima liber dorintele ori sentimentele, sunt momente cand lacrimile provocate ne alunga pana si putinele bucurii, facand din cea mai frumoasa zi, una trista, in care chiar si norii plang.            Ne folosim abuziv de cuvinte si spunem lucruri pe care mai tarziu le regretam. Dar sufletul nu e o tabla pe care oricand putem scrie cu creta. Nu putem sterge cand vrem durerea ce-o provocam.           De fiecare data si mult timp dupa aceea, sufar cand imi vorbesti urat. De ce nu imi zambesti? De ce nu ma alinti ? De ce nu sunt acelasi copil la care tineai atat de mult si pe care o iubeai cand era mica ? Nu pot sa cred ca tu, acum, nu ai incredere in mine, ca ma jignesti, cand stii prea bine ca va veni o zi in care toate se vor « cantari ». Vei regreta, asta o stiu, dar nu acum, ci mai tarziu si atunci toate lacrimile mele vor fi si ale tale.           Azi nu mai plang caci am invatat sa fiu tare si sa zambesc. Am invatat sa fac pe altii sa zambeasca , sa uit de greul vietii si, cel mai important, sa uit de-nlacrimatele cuvinte pe care n-am putut sa le rostesc.