...e noapte, rece, totul este gri, o fi o amintire...un vis?...acestea imi sunt de obicei lipsite de culoare...dar oare de ce simt aceasta raceala?...o fii frig in camera in care dorm?...totul pare atat de real... cand cineva viseaza i se pare real...e liniste...pana si vantul  e tacut...un vant mut...o tacere sordida...in timp ce pasea...o muzica proasta ii scarbeste auzul...o sticla sparta...o lumina crem...lumina murdara, patrunde prin fereastra manjita de fum, a unei cafenele mizere...o cafenea veche...una pentru oamnei pierduti...pentru familisti betivi care isi beau salarul si isi iubesc copiii...o adevarata crasma...se abtinu...prefera frigul de afara...linistea sadica in schimbul veseliei acelor mortaciuni... prefera mirosul de praf...in schimbul celui de alcool si transpiratie....se simtea mai singura ca niciodata...aceasta solitudine o linistea...ce s-ar face ea daca lumea ar fii mica si stramta?...multumea in mintea ei...desi nu stia cui multumea...pentru acea inaltime a cerului...pentru libertatea si cantitatea mare de aer...iubea orasul, intunericul...dar mai ales luminile...luminile vesele si calde..petele galbene din acea lume lipsita de alta culoare....plimbarile ii eliberau mintea...era satula de atatea culori...atat galagie...de prea multa stralucire prea multa falsiatate si ipocrizie...aceasta era lumea ei...lumea mare si rece...o lumea relaxanta si armonioasa...o pisica neagra trasa o linie orizontala tocmai in fata ei...la sfrsitul liniei se opri speriata...se uita la anna...tanara zambi...si sangele incepu sa-i incalzeasca trupul mic, fragil si rece....pisica se linisti si isi urma drumul....anna se trezi la viata isi aminti de realitatea vietii sale...isi aminti de acei oameni ciudati pe care ii intalneste in fiecare zi... isi aminti de acele animale care se hraneau cu sufletul ei....aceia care o consumau...o epuizau...o terminau...zambi din nou...ce sens ar avea viata daca nu ar trai pana la lacrimi?...anna adoarme in fiecare seara stiind ca a trait cat a putut...dar lacrimile nu vroiau sa apara...se bucura atat de mult cand acestea apareau...profita din plin de ele...in singuratate... plangea pana adormea...sau daca era chiar trista...si le suprima...le stapanea...le aduna...le punea de-o parte pentru momentele in care va avea chef sa planga...anna se trezea in fiecare dimineata si se ruga...desi nu stia cui...se ruga sa moara...isi incepea ziua cu zambetul pe buze...isi punea aceasta masca de fiecare data cand iesea din casa.... acesta era unul dintre micile cadouri pe care le oferea ea lumii.... totul era perfect atata vreme cat nu aparea cate un alt om care sa-i tulbure existenta linistita....animalele nu aveau importanta....