Azi pot spune ca sunt fericita...am o familie ... un sot minunat ce ma iubeste enorm ...un copil plin de viata si scump...Dar totusi ma cuprinde uneori o teama.Nu stiu cum sa va explic...imi e frica sa nu cad iarasi intr-o situatie grea , sa se intample ceva...Imi spun mereu ca mai bine ar fi sa nu

  ERAM DEZAMAGITA DE TOTI SI TOATE...STATEAM CU O BATRANA BOLNAVA DE ALZAIMER...ERAM LIBERA DOAR SAMBATA DUPA MASA SI DUMINICA...INCEPUSEM SA MA PLICTISESC DE ACEASTA "MESERIE"...IMI ERA TOT MAI GREU SA STAU MAI MEREU INCHISA IN CASA CU EA,DAR NU AVEAM INCOTRO.ERAM CLANDESTINA SI IMI

  VORBEAM DE APROAPE O LUNA CAND AM INTELES CA INTRE NOI POATE FI MAI MULT DECAT O SIMPLA PRIETENIE...AM HOTARAT SA NE TRIMITEM FOTOGRAFII PRIN POSTA ...EU AM FOST PRIMA CARE LE-AM TRIMIS...ASTEPTAM CU INIMA STRASA SA AUD CE PARERE ARE DESPRE PARTEA MEA

Azi ma simt o femeie norocoasa...am un sot minunat, iar cand imi privesc piticul meu imi dau lacrimile de bucurie.Este un copil frumos ,istet si sanatos...Am fost la cumparaturi si imi crestea inima cand toti se intorceau si se uitau la el cum batea din palmute bucuros sau gangurea ...E al meu

VISAM UNEORI CU OCHII DESCHISI...VISAM SA FIU FERICITA!...SA GASESC UN BAIAT SA MA INTELEAGA...SA MA ASCULTE SI SA II POT SPUNE ORICE...ERAM INSA ASA DE INCHISA...NU AVEAM PRIETENE ,PRIETENI...MA CUFUNDAM DESEORI IN LUMI DOAR DE MINE IMAGINATE...MI-AM SPUS CA PANA LA 18 ANI VOI FI EXACT CUM