Azi pot spune ca sunt fericita...am o familie ... un sot minunat ce ma iubeste enorm ...un copil plin de viata si scump...Dar totusi ma cuprinde uneori o teama.Nu stiu cum sa va explic...imi e frica sa nu cad iarasi intr-o situatie grea , sa se intample ceva...Imi spun mereu ca mai bine ar fi sa nu

  VORBEAM DE APROAPE O LUNA CAND AM INTELES CA INTRE NOI POATE FI MAI MULT DECAT O SIMPLA PRIETENIE...AM HOTARAT SA NE TRIMITEM FOTOGRAFII PRIN POSTA ...EU AM FOST PRIMA CARE LE-AM TRIMIS...ASTEPTAM CU INIMA STRASA SA AUD CE PARERE ARE DESPRE PARTEA MEA

Azi ma simt o femeie norocoasa...am un sot minunat, iar cand imi privesc piticul meu imi dau lacrimile de bucurie.Este un copil frumos ,istet si sanatos...Am fost la cumparaturi si imi crestea inima cand toti se intorceau si se uitau la el cum batea din palmute bucuros sau gangurea ...E al meu

  ERAM DEZAMAGITA DE TOTI SI TOATE...STATEAM CU O BATRANA BOLNAVA DE ALZAIMER...ERAM LIBERA DOAR SAMBATA DUPA MASA SI DUMINICA...INCEPUSEM SA MA PLICTISESC DE ACEASTA "MESERIE"...IMI ERA TOT MAI GREU SA STAU MAI MEREU INCHISA IN CASA CU EA,DAR NU AVEAM INCOTRO.ERAM CLANDESTINA SI IMI

SUNT PRIMA LA PARINTI,IAR DUPA MINE AU URMAT 13 FRATI...AM LOCUIT LA FOCSANI PANA LA VARSTA DE 9 ANI...COPILARIA MEA PANA SA NE MUTAM A FOST DESTUL DE FRUMOASA...DESEORI ERAM NEVOITA SA AM GRIJA DE FRATIORII MEI MAI MICI.TREBUIA SA FIU EXEMPLU IN TOATE "TU ESTI CEA MAI MARE.DUPA TINE SE IAU