Povestea mea
nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii
raspunsul
Alete insemnari din blog
Hmmm, iata-ma azi aici, acum, mai fericit ca oricand, de aseara sperantele mele au inceput sa aiba din nou aripi, de aseara totul a inceput sa capete din nou sens, lumea mea a revenit si ma simt mai puternic ca oricand. Vorbeam in articolul trecut de EA, intalnirea si
Ma regasesc din nou la servici, mi-am facut un obicei din a imi verifica rubrica de commenturi de la insemnarile mele. De fiecare data cand verific si vad ca nu e nimic nou ma intristez un pic, parca singuratatea din viata mea de zi cu zi se extinde si virtual, pe net. Sunt atat
Ma gandeam azi, acum, ieri, de cand totul a inceput, la cat de bine imi cunosc durerea, ma gandeam ca e incredibil cum creierul unei persoane (in cazul meu eu, sunt propriul meu "cobai") incearca sa caute un raspuns, o iesire. Eu unul sunt mai mult decat epuizat, am intors situatia pe
A sunat ceasul azi de dimineata... primul gand a fost sa ma culc la loc, sa mai dorm jumatate de ora, doar imi era permis insa asta insemna sa renunt la exercitii ceea ce mi-am dat seama ca nu ar fi un lucru tocmai bun motiv pentru care m-am trezit incercand sa imi spun ca azi va fi o zi perfecta,
Aproape de 3 dimineatza, de vreme buna parca si somnul a devenit un plus, un necesar si nicidecum o eliberare. E trist sa ma gandesc ca a trecut aproape un an si inca sufar dar e inevitabil, etapele evolutiei sunt ciudate. Stiu ca nu am mai scris de ceva vreme, cred ca vroiam sa vad ce mai