Povestea mea

nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii

Povestea mea

25 Oct 2007

De ceva vreme ma gandesc sa scriu siteului ele.ro (stiu ca se adreseaza doamnelor dar cred ca acestea nu se vor supara ca un "domn" si-a permis sa isi scrie povestea) si implicit vizitatorilor acestui site, iata ca acea clipa a venit... Am citit nenumarate povesti de dragoste pe acest site, unele implinite, altele neimplinite... si ma doare inima cand vad cata suferinta poate aduce un lucru atat de minunat ca dragostea. Pot spune ca sunt atat un beneficiar al ei cat si o victima, dragostea m-a luat prin surprindere, m-a inaltat pe cele mai inalte culmi iar acum.. acum m-a lasat in noroiul cel mai negru. As vrea sa va vorbesc despre relatia mea cu Gregoria (a nu se intelege gresit, Gregoria e fata, acum are 19 ani, si sa nu uit: eu sunt Bogdan, acum am 20 ani), de ce vreau sa fac asta nici eu nu stiu... ma gandesc ca poate altii vor invata din ea, ma gandesc ca ma voi simti mai bine odata eliberat (prin scris) de toata aceasta traire... nu stiu, motivul o sa il las la latitudinea ta. Totul a inceput de la o calatorie cu trenul in iarna anului 2005, ma intorceam de la pregatire... Ea s-a asezat pe canapeaua vagonului opusa mie, destul de timida, frumoasa intr-un mod sublim... parca astepta sa fie descoperita. Am ajuns in T. (orasul unde stau si unde am aflat ca sta si ea) cu numarul ei de telefon, a ramas sa ne mai intalnim... Au urmat 3 luni de intalniri, 3 luni in care am devenit foarte apropiati, am devenit prieteni... Pe 6 martie, intr-o noapte magica, de ninsoare, fluturasi in burta si toata magia din lume primul nostru sarut s-a intamplat. Poate va ganditi ca sunt un fraier ca am avut rabdare sa astept 3 luni un sarut dar nu va grabiti sa spuneti asta. A durat atat pt ca totul s-a intamplat fara sa vrem,fara sa ne asteptam la asa ceva, adica a fost ceva ce rar se mai intampla astazi.. a decurs totul de la sine, parca intr-un inteles mutual intre noi, ceva atat de frumos incat in clipa cand ne-am sarutat au iesit scantei... Dupa acea clipa a inceput cea mai sacra, inocenta relatie ce o poate trai un om, o relatie ce e facuta sa fie doar o data in viata. Din 6 martie a inceput totul, de atunci am inceput drumul de la „doi” la „unul”, un drum care avea un singur impediment: persoanele din jur, lumea rea care judeca atat de superficial, prietenii care vedeau intr-o diferenta de 42 cm (eu am 1,94, Gregoria are 1,52) un motiv de nepotrivire clara insa ce nu intelegeau era ca tocmai acest lucru simboliza atat de mult: pt noi aceasta diferenta alaturi de rasetele celor din jur ne facea sa stim ca suntem facuti unul pentru celalalt. Pentru noi nu conta, consideram acest lucru atat de specific noua, atat de natural pentru noi. A urmat aprox. 1 an si jumatate de relatie in care ajunsesem sa ne spalam pe dinti impreuna, sa ne sarutam la sfarsit cand inca aveam pasta in gura, ajunsesem in punctul in care eram din nou copii dar acum eram completi: ne aveam unul pe celalalt, si spun asta pentru ca relatia noastra era atat de inocenta cum este si sufletul unui copil... ajunsesem sa lacrimam uitandu-ne unul la celalalt pt ca simteam o bucurie si o iubire ce pur si simplu ne facea sa ne simtim inima ca nu mai poate. Chiar si in clipele cand scriu lacrimez... pt ca inca o iubesc. Daca va ganditi ca am ajuns sa facem sex in tot acest timp dati-mi voie sa va contrazic, nu era timp pentru asa ceva, nu am vrut sa ne grabim, stiam sau daca nu stiam am aflat pe parcurs ca mai intai de toate trebuie sa construim planul spiritual, sentimental. E adevarat ca fiind baiat am incercat dar mi-am dat seama cat de prostut sunt sa incerc sa stric ceva atat de frumos cu ceva pt care nu eram pregatiti (acum imi dau seama ca poate am omis sa va spun un detaliu si anume ca pentru Gregoria eram primul iubit iar ea pentru mine pot spune ca era tot prima, am mai avut iubite dar au fost relatii superficiale) si in plus nu vroiam sex, vroiam dragoste. Nu cred ca mai are rost sa va mai povestesc cat de frumos era totul, poate vor fi oameni care ma vor condamna si imi vor reprosa ca nu am fost in stare intr-un an jumate sa fac sex cu iubita mea si mai stiu eu cate reprosuri dar va spun de pe acum ca nu regret nimic caci ceea ce am trait nu se compara cu nimic din ce au trait sau vor trai acesti oameni care sunt pregatiti sa ma critice dur. Probabil va veti intreba care e finalul.. ei bine, nu e unul fericit si asta pt ca se pare ca mintea gaseste cai sa insele pana si cele mai pure sentimente ale inimii. Se spune ca inima are toate raspunsurile si de aceea nu i-a fost data capacitatea de a sta in locul creierului iar despre creier se spune ca se pricepe sa incurce tot si implicit sa caute raspunsuri, raspunsuri ce inima le stie. Cum spuneam mai sus, mintea gaseste cai sa insele orice sentiment, pe mine unul a inceput sa ma roada o intrebare: „Dar oare nu se pooate mai bine?”, acum (sunt aprox 5 luni de la despartire) imi dau seama cat de stupid am fost sa imi pun acea intrebare si nu numai sa mi-o pun dar sa ma si las condus de ea. Bineinteles ca prietenii nu s-au deranjat sa ma contrazica si fraier am fost ca am plecat urechea cand ei imi spuneau ca am nevoie de experientza, sa fiu cu mai multe fete etc... Gregoria nu a inteles de ce am ajuns la acea indoiala, ea nu stia ce se intampla, credea atat de mult in noi. Cert este ca m-am despartit de ea iar timp de 2 luni ea a incercat in fel si chip sa ne impacam, lucru de care nici nu vroiam sa aud. Dupa aceste 2 luni in care mi-am dat seama ca am facut cea mai mare prostie a vietii mele am inceput sa o caut si surpriza cea mare a fost cand am aflat ca ea trecuse peste si ajunsese la ideile mele din momentul cand m-am despartit de ea. Am fost socat, stiam ca nu va fi simplu sa ii arat ca greseste, asa cum o facusem si eu... Si am incercat, si am incercat insa se pare ca nu mai e nimic in ea din ce a fost. Adica, am incercat sa apelez la lucruri pe care le stiam fundamentale gandirii ei dar pana si acelea erau schimbate. Astazi se fac aproximativ 3 luni de cand ea a trecut peste si s-a schimbat in propria ei extrema, 3 luni in care nici nu s-a deranjat sa mai imi dea macar un mesaj (intre timp un beep la 5,6 zile, un mesaj exista insa sunt pe cale de disparitie). Azi o iubesc si o vreau mai mult ca oricand si nu va ganditi ca o vreau doar pentru a castiga si a imi arata mie ca pot sa ma impac cu ea, NU, o vreau pt ca O IUBESC, sunt mai sigur ca oricand de acest lucru. Nu stiu cat de clar am fost dar sper ca va veti mai gandi o data inainte de a va desparti de o persoana pe care o iubiti. Am realizat ca uneori pentru a trai cu adevarat e nevoie sa mori si numai cand stii ce e moartea intelegi si cum e sa traiesti cu adevarat, relatia mea cu Gregoria a murit insa aceasta moarte poate fi cea mai mare evolutie a cuplului nostru caci daca ar accepta sa ne impacam am trai viata de cuplu stiind ce e moartea. Poate suna stupid dar am ajuns sa ma gandesc ca relatia noastra avea nevoie sa moara pentru a putea continua, ma gandesc acum cat de stupide au fost motivele despartirii si imi dau seama ca nu suntem singuri aici, cineva stia ce face, stia ce urmeaza, ca e destin, ca e D-zeu, nu stiu, cert e ca relatia noastra a cazut, a murit. Nu stiu cata dreptate imi dati in gandire dar va pun o intrebare: „DE CE CADEM?”, raspunsul il stiti, e in voi si acela este:”Pentru a invata sa ne ridicam”. Sunt de parere ca nici un cuplu nu poate fi complet fara experienta caderii, fara experienta mortii caci numai astfel acel cuplu va intelege ce e viata. In cazul meu ea spune ca nu mai simte nimic, eu inca o astept si o voi astepta toata viata chiar daca suna pueril caci stiu ca nu voi mai iubi pe altcineva asa cum am iubit-o pe ea, stiu ca nu mai are rost sa mai iubesc pe altcineva, o vreau pe Gregoria, vreau din nou iubirea aceea, chiar mai mult decat era caci acum, repet, avem experienta caderii. Am sa va rog daca o vedeti pe strada sa nu uitati sa ii spuneti ca o iubesc... Atat am avut sa va spun, sper ca va veti gandi la cele de mai sus, daca vreti sa vb sau daca aveti critici la adresa mea astept mailul vostru pe adresa sbseven2003@yahoo.com. Si in final, ce sa va zic, nu uitati de rugamintea mea si IUBITI-VA MULT, si opriti-va la asta caci suferinta din dragostea sfasie sufletul iar acest lucru este mai grav decat orice durere.

Alete insemnari din blog

aglomeratie pe strada ratiunii

Cuvintele, cuvintele sunt singurele care mi-au mai ramas. Ma simt atat de singur intr-o lume atat de plina de prieteni, ma simt atat de izolat intr-o lume care se vrea mai unita ca oricand. E trecut de 9 dimineatza si ma regasesc la biroul meu, la servici, si parca nu mai e nimic nou ca ma simt cum

am trait-o si pe asta

Mda, o zi de marti... Azi de dimineatza, acum cateva minute m-a anuntat seful:"De la 1 iti cauti de lucru in alta parte", nu pot sa nu fiu deprimat, suparat, nervos etc. Da, inteleg ca am defectele mele dar daca tot ma da afara nu ar putea sa faca asta intre 4 ochi, de

breathe easy

Ma tem de inceputuri asa cum ma tem sa incep acest articol... Daca m-ai vedea ai spune ca nu ai vazut om mai puternic in viata ta si poate chiar asa e dar ca orice om mai am clipe cand ma tem, si atunci MA TEM. Frica este una din cele mai puternice stari cu ajutorul careia omul este tinut intr-o

articol in noapte

Aproape de 3 dimineatza, de vreme buna parca si somnul a devenit un plus, un necesar si nicidecum o eliberare. E trist sa ma gandesc ca a trecut aproape un an si inca sufar dar e inevitabil, etapele evolutiei sunt ciudate. Stiu ca nu am mai scris de ceva vreme, cred ca vroiam sa vad ce mai

nu stiu, despre viata

A sunat ceasul azi de dimineata... primul gand a fost sa ma culc la loc, sa mai dorm jumatate de ora, doar imi era permis insa asta insemna sa renunt la exercitii ceea ce mi-am dat seama ca nu ar fi un lucru tocmai bun motiv pentru care m-am trezit incercand sa imi spun ca azi va fi o zi perfecta,