Zicatori din popor

Eu si vorbele de duh ale mamei

daca nu ai crezut niciodata ca viitorul iti este daruit in forma completa la nastere...

22 Nov 2007

Consider o dovada de curaj si de vointa faptul m-am hotarat sa scriu asemenea lucruri. Nu am facut parte niciodata din acea categorie de oameni care iubesc sa isi strige in cele patru vanturi povestile de viata. De cate ori auzeam diferite povesti de dragoste, toate dulci, siropoase si inlacrimate, despre gasiri, regasiri si despartiri,dadeam ochii peste cap si bufneam dispretuitoare si plictisita, gandindu-ma ca acesti oameni nu fac decat sa amplifice niste simple afectiuni ridicandu-le la onorabilul rang de 'mare iubire'. Si asa a fost multa vreme, caci firea mea pragmatica si prea putin afectuoasa in relatiile cu sexul opus imi atrasesera denumirea de 'patinoar' (asociat, bineinteles, in mintea lor, cu termenul prea putin elegant 'ghetoi'). Aceasta atitudine m-a purtat pe valurile ei pana la 20 de ani, moment in care a fost timpul sa fac pentru prima oara cunostinta cu un 'ambitios' flacau, dornic sa dinamiteze 'ghetarul' cu flacari de pasiune. Nu ii voi face aici vreo magnifica descriere de erou de poveste, pentru ca nu era nici pe departe asa ceva. Era un simplu baiat care tindea spre barbatie, ce a reusit sa imi atraga atentia prin inconstienta ce il impingea sa ma caute si sa intre in vorba cu mine de cate ori avea ocazia. Spun 'inconstienta' pentru ca nu eram nicidecum o draguta si dulce printesa, dornica de iubiri magice. Se pare insa ca indraznetul domn a citit incifrarile mintii mele incalcite, astfel incat in mai putin de un an reusise sa ma transforme intr-o alta fiinta, total lipsita de vointa si putere, ce incepea sa respire si sa traiasca doar in prezenta lui.S-a terminat si facultatea, dupa alti 3 ani. Ajunsa la 23 de ani, cu o cariera ce incepuse promitator, am inceput sa ma indepartez oarecum de fosta mea 'sursa' de viata. De altfel, el era de mai demult 'detasat', satul si plictisit de loialitatea si dragostea mea neconditionata si aproape 'canina'. Viata ii oferise alte orizonturi si privelisti noi si interesante. In final, am ajuns sa traiesc pentru profesia mea, fiind ajutata si de faptul ca, lucrand printre copii, am regasit la ei dragostea pe care eu o risipisem in zadar atatia ani. Insa din pacate ei nu erau acolo in serile reci de iarna sau in cele fierbinti de vara, sa imi stearga lacrimile ce nu imi puteau umple marele gol din suflet: eram SINGURA! Inca un Craciun, inca un sfarsit de an fara sa pot simti ca traiesc in adevaratul sens al cuvantului. Devenisem irascibila, rea, invidioasa, nu suportam prezenta prietenilor ce aveau iubite sau a prietenelor mele casatorite. M-am inchis in mine, abandonand speranta ca va mai fi un CINEVA pentru mine in lumea asta. Aici a intervenit un celebru proverb al mamei, o femeie cu un suflet extraordinar ce suferea alaturi de mine in fiecare clipa. Intr-un moment de panica totala, calculand ca am cam 'imbatranit' si ca trece vremea 'maritisului'(la 23 de ani, dupa mentalitatea mea de la tara, cu toate ca sunt nascuta si crescuta la oras, cam eram 'fata batrana'), mama a rostit clar si raspicat urmatoarele: "Bunica mea a spus intotdeauna ca vaca buna din grajd se vinde". Atat. Sa inteleg ca eu eram vaca?!(dar, totusi, grasa nu-s!) Cica da, a zis ea apoi, eu eram vaca. Dar era doar o metafora. Halal metafora, mama! Numai buna de ridicat moralul!Aveam sa inteleg abia mai tarziu semnificatia cuvintelor strabunicii. Prietenele deja carcoteau si imi reprosau ca nu fac nici un efort sa socializez, insa eu le pomeneam zambind proverbul cu vaca. Si, oricat de ciudat si de incredibil ar parea, asa a fost , oarecum. Si acum, povestea se apropie cu pasi repezi de prezent.In aprilie am primit un telefon de la un coleg de serviciu de-al tatalui meu, un inginer cu 2 ani mai mare decat mine, pe care s-a intamplat sa il cunosc de cand eram copil, fara a interactiona insa vreodata direct cu el. M-a rugat sa il ajut cu ore de meditatii, insa din cauza programului prea ocupat am fost nevoita sa il aman. A revenit insa, luna urmatoare, si dupa ce a aflat ca nu sunt sanse sa putem discuta pana la inceputul verii, a decis sa ma invite sa iesim. Am fost mai mult decat reticenta, deoarece parea un barbat prea sigur pe el si chiar intimidant, insa instinctul mi-a spus ca daca il refuz, fac cea mai mare greseala din viata mea.Ce a urmat, e doar o poveste. Dulce si siropoasa. E de ajuns sa spun ca, in seara primei noastre intalniri, dupa ce am stat de vorba timp de 6 ore, i-am spus prietenei mele de suflet ca daca eu nu voi ramane toata viata cu acest om, un altul nu voi mai vrea langa mine, niciodata. Si nu am glumit. Si nici el nu a glumit multa vreme. In august ne-am logodit si anul viitor ne casatorim.Nu am scris toate astea ca sa ma laud cu viata mea perfecta. Nu asta a fost intentia mea. Aceasta poveste reala in totalitate se vrea a fi o lectie pentru femeile care inca mai asteapta sa fie iubite. Vreau doar sa le sfatuiesc sa se respecte si sa se iubeasca si in acelasi timp sa se lase iubite, inainte de a se abandona total in bratele celui de langa ele. Eu recuperez acum, in fiecare zi, iubirea ce am daruit-o si nu mi-a fost daruita inapoi, pentru ca acum , recunosc, simt cateodata ca omul de langa mine ma iubeste prea mult. Si inca un lucru foarte important: nu am crezut niciodata in destin sau in noroc, insa am disperat de foarte putine ori, pentru ca am fost convinsa mereu ca ceea ce imi este destinat mi se va intampla cu sau fara voia mea. Singurul lucru ce as vrea sa fie retinut e faptul ca am cautat intotdeauna sa ma bucur de ce am avut si, exceptand momentele mele de ratacire, am asteptat rabdatoare schimbarea. Nu are rost sa fortam mana destinului, niciodata....intotdeauna face cum vrea el....