Acuma stiu ca nu te-ai urcat in acel tren al iubirii spulberate … stiu ca te-ai intors, mi-ai sters lacrimile si mi-ai sarutat ochii. Si mai stiu ca, daca te vei urca vreodata in acel tren, eu n-am sa fiu femeia de pe peron … ar fi prea dureros sa privesc cu seninatate cum te indepartezi … pentru ca eu nu ma pot detasa atat de simplu de sentimente. M-ai provocat cu gandurile si cu jocurile verbale in care ne placea sa ne scufundam cu orele. Apoi m-ai provocat cu prezenta ta pe care am absorbit-o in mine, inainte sa ma atingi … Atat de departe de tine, am atins si cunoscut sentimente neatinse … aproape de tine am respirat acelasi aer si am privit acelasi cer … departe dar totusi aproape …Intotdeauna voi fi o Maitreyi visatoare … cu trupul dureros de legat de inima … copil si femeie in acelasi timp, inocenta si puternica totodata, devotata unei iubiri absolute … genul care se sacrifica si se consuma in pasiune totala pana la capat … O Maitreyi gata sa-si asume dimensiunea tragica a pasiunii , indragostita de un Allan lucid, rational, extrem de rabdator … Ne regasim atat de mult in personajele lui Mircea Eliade, traind de altfel o iubire asemanatoare, o iubire imposibila, dar totusi posibila, caci eu exist, tu existi si iubirea exista …