Credeam ca s-au oprit timpurile visarii spre tine, la fel cum pasii mei se opreau sovaitori in fata sticlei reci a ferestrei pe care priveam fara nici o tinta … probabil din cauza tristetii ce se percepea dincolo de ea … am plans tacuta, in suspine abea percepute si tot  ce-mi doream era sa dispar … incepusem sa reneg totul, simteam nevoia sa pun o bariera impotriva spatiului si timpului visarii …  Ma luptam cu mine insami, o lupat dura , interioara, si de cate ori atingeam sticla rece, fiori de gheata imi cuprindeau intrega fiinta …  simteam cum te departezi, fara macar sa privesti inapoi, simteam cum totul dispare in negura uitarii si nu puteam intelege nimic … Ma chinuiam sa sparg sticla aeea care devenea tot mai groasa si mai opaca … speram sa iti intorci privrea, speram sa iti aud macar o soapta, dar tu te departai … fara sa lasi nimic in urma ta … Mi-am intors privirea de la fereastra, din teama de a nu te vedea cum dispari … m-am indepartat incet, am stins lumina si am adormit … de fapt am atipit …  iar dimineata m-am trezit speriata … In noaptea aceea am inteles o multime de lucruri …