Parcurgi randurile in tacere. Te opresti doar cateodat' la cate-un cuvant, singular - fara sens. Dar eu stiu ca are sens, ca a patruns in inflexibilitatea gandurilor si s-a cuibarit in spatele lui "inteleg". Pentru ca dumneata, cititorule, esti singurul care ma poate intelege. Trebuie sa uiti intelesurile comune si sa le reinveti pe ale mele. Sa-mi privesti cuvintele ca pe-o monada. Aceasta este singura poteca spre gandurile-mi senile. Te intrebi cine ma cred de imi permit sa-ti cer asta? Afla ca sunt un nimeni, sunt o hoinara, dincolo de oameni, dincolo de viata. Dar gandesc.