Suflet ingenuu, gand candid
 
„ nu mi-a ramas decat cuvantul... ”
by: alintata
 

Povestea melcului meu...

adaugat pe 12 Feb 2007

Ajungem noaptea la 3 in Cluj. Obosite, somnoroase, emotionate, epuizate. Toata lumea tace... De ce tace toata lumea? Ajungem in internat. Suntem 8, 6 s-au grupat intr-o camera, eu si cu prietena mea ramanem pe dinafara. Nu disperam. Intram intr-o camera goala, cu 6 paturi, cu cate-un pliant pe fiecare si cate-un pix asezat cu grija peste. Ne zambim. Iata-ne aici! A doua zi camera se umple cu alte 4 olimpice din judetul Arad. Ne imprietenim repede, chiar ne simpatizam, Nimic anormal. In zumzaitul din camera din-naintea culcarii, o fata, Dana, isi sintonizeaza chitara, pe Zdranga. Si apoi cantam o melodie Folk: "Odata am ucis... o vrabie / Am dat cu prastia-n ea si-am ranit-o / Pe urma o zi, si-o noapte intreaga / Am tot plans-o si am tot jelit-o!" Ne zambeam una la alta si lacrimam in acelasi timp. E trista melodia, nu se potriveste cu decorul camerei de internat colorata dintr-o data cu 6 suflete, cu 6 bagaje, cu 6 emotii. Dar ne place atat de mult. A doua dimineata ne trezim obosite, am vorbit si-am cantat pana la 2. Mergem la micul dejun. E umezeala afara, probabil a si plouat. Pe drum ne intalnim cu 3-4 melci rasfirati pe drum, antrenati in incercarea dificila de-a-l traversa. Melci curajosi! Raman langa ei si-i rog pe toti colegii care vin in urma noastra sa nu-i calce. Apoi, in urma lor, ma duc si eu la masa. Ziua trece repede, hoinarind in orasul strain, cu oameni straini, straina de mine. Seara ne intoarcem la internat. Pe-acelasi drum, parca-n acelasi loc, 2 melci ma asteapta. Incep sa rad si sa vorbesc cu ei. Ma apropi de unul. Nu se sperie. Il iau in mana si incerc sa-l pozez. E intuneric si nu-l vad pe ecranul aparatului, nu-l pot focaliza. Ii spun ca ii mai fac o poza si apoi gata, daca iese bine, daca nu, nu. Si culmea, cea de pe urma poza, a iesit. Si ce frumoasa pozitie are melcul meu! Il asez usor pe cealalta parte a drumului, in iarba si ma intreb daca el vrea asta. Ma intorc in camera melancolica, dar ma las repede cuprinsa de rasul fetelor. Vorbim de experientele noastre trecute de la nationala de romana, despre judetene, despre emotii si temeri. Apoi cantam: "Odata am ucis... o vrabie...". Iar ne culcam tarziu, iar ne trezim devreme. Nu-i nimic! A doua zi e Duminica. Avem program stabilit de organizatori. Ne distram, desi fiecare se gandeste la ziua probei. In final se sfarseste si ziua de Duminica. Din nou, la intoarcerea in camere, pe asfaltul ud ma asteapta credinciosii melci. Nu ma opresc, ma grabesc in camera. Vreau sa mai citesc ceva, doar asa, sa-mi treaca emotiile. Toate citim, dar ne mai antrenam una pe alta in discutii interminabile, si apoi ne mustram reciproc ca am generat discutia. Din nou tacere, apoi rasete, susoteli, se face tarziu si ne culcam. Vine ziua de luni, nimic ciudat, emotii puternice, tremur in maini, cearcane sub ochi, dar noi tot zambim. Imi pare rau ca n-am cantat cu o seara in urma... Mult asteptatele 3 ore au trecut. Ma arunc in balamucul de afara. "Ti-a placut?", "Ai scris?", "Ai stiu?", "Ce opera ai ales?","A fost greu!","Nu am avut timp!","Domnule profesor,..." , "Gina..", "Ana", "Marius...". Reusesc sa-mi gasesc grupul. Ne povestim si repovestim experienta din clasa cu scaune micute, de clasa intai, cu foaia aceea alba ce trebuie umpluta, cu gama de sentimente care se ridicau in tavan, cu cerneala sau pixuri cu gel... Trece si ziua aceasta, trece si urmatoare si vine ziua de Miercuri, cand rezultatele le vom stii. La ora 2 o mare de oameni, elevi, profesori, parinti, frati, verisoare, se inghesuie in fata liceului asteptand intr-o incordare comuna, rezultatele. Eram si eu acolo, nu stiu unde, nici eu nu ma vedeam. Ajung dupa o jumatate de ora de la afisare sa-mi vad rezultatul. Dintr-o data eram singura in fata listei, nu se mai auzeau decat motoarele grabite ale masinilor. Nu stiu cand, se face noapte, nu stiu cand ajung in fata portii caminului, nu stiu cand pasesc pe acea straduta uda... As fi vrut sa stiu ca el era acolo, as fi vrut sa stiu de cand ma astepta... Oare cati centimetrii de asfalt a parcurs de cand nu l-am mai vazut? As fi vrut sa stiu cat de intinse ii erau cornitele... As fi vrut sa stiu, dar... Grabita, tacuta, straina... IL CALC! Prea tarziu m-am dezmeticit, prea tarziu mi-am ridicat piciorul greu si nemilos, prea tarziu am spus "AH..". Cochilia dragalasa a scos un sunet zguduitor sub adidasul meu criminal. Am inceput sa plang. Era intuneric, nu-l vedeam, dar mi-l imaginam zdrobit, acolo, pe asfaltul caldut si umed... Am plans... Plang si acum... "Odata am ucis... un suflet drag..."
Cat de mult ti-a placut acest blog?
2,97
(184 voturi)
599 vizite

Alete insemnari din blog

05 Mai 2007

Comenatrii:0 |

Obsesia copacului
       Prin copacul acesta mi-am filtrat toate durerile. Prin trunchiul lui nu curge seva ci suferinta mea. De-atatea ori mergeam la el, ma asezam tacuta, ma rezemam tacuta, scriam tacerea mea. Apoi ii citeam si-l intrebam ce parere are. Copacul acesta mi

31 Mar 2007

Comenatrii:0 |

Copilaria timpului
      Timpul e un copil care se joaca cu secundele, cu minutele, cu orele, cu viata, cu moartea. Ca orice copil, timpul nu are stare. Timpul nu are rabdare.

22 Apr 2007

Comenatrii:0 |

Firesc
Punti de firesc Nu întâlnescOchiu-mi cerescEu ma cersescCât de firescNu se-ntâlnescInimi ce-mi crescIn trupul celescCât de firescAici ma oprescAici ma ranesc.Cât mai firesc.

07 Mar 2007

Comenatrii:0 |

Frantura -18-
"Ce faci?"Iti incerc sufletul. Asta fac."Ce ai cu sufletul meu?"Nimic. Il gust. Are un gust tare bun. Nu ma mai satur.

13 Mar 2007

Comenatrii:0 |

Sa nu...
        Am aflat. Ce ai crezut? Ca n-am sa aflu? Ei bine... Am aflat! Acum stiu. Ce-am sa fac? Nu stiu. Deocamdata ma asez jos si plang. Putin. Apoi, nu stiu. Cred ca am sa plec. Nu, nu stiu unde, dar sa nu ma opresti. Auzi? Sa nu..

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!