Efectele modificarilor de curs valutar impun, asa cum am redat mai inainte, actiuni concrete de evitare sau eliminare a pierderilor sau de speculare a avantajelor posibile. In ambele cazuri, actiunile de gestionare a cursului valutar se desfasoara la nivelul economiilor nationale (macro), la nivelul institutiilor bancare comerciale (mediu) si la nivelul firmelor (micro); actiuni de gestionare, control si reglare au loc si la nivel mondo, in cadrul conexiunii de autoreglare a intregului sistem financiar-monetar international sau numai pe plan regional, cum este cazul in Sistemul Monetar (vest) European. Metodele monetare de mentinere a cursului valutar economic in anumite limite (aspect cerut de principiile Sistemului Monetar International constituit in urma Conferintei de la Bretton Woods din 1944) aveau in vedere, in principal, influentarea raportului cerere /oferta de pe piata internationala. La nivel national metoda continua sa fie utilizata, folosindu-se in acest scop mai multe procedee: - vanzarea /cumpararea de valuta din si pentru rezerva valutara; - recurgerea la imprumuturi externe, introducerea de restrictii administrative in calea solicitarii de valuta sau in privinta circulatiei internationale a monedei nationale; - sistarea temporara a operatiunilor valutare etc. Influentarea raportului cerere /oferta are in vedere reactia imediata a pietei monetare la schimbarea raportului cantitativ dintre masele de semne monetare ce se negociaza in context international. Pentru a mentine o corelatie acceptabila a raportului cerere /oferta, autoritatile economice si monetare nationale recurg la numeroase decizii cu caracter economic, monetar sau administrative. In cazul Romaniei, masurile au cuprins decizii in domeniul limitarii accesului la valuta stabilite prin Regulamentul privind efectuarea operatiunilor valutare, reglementare ce a fost abandonata prin trecerea la convertibilitatea de cont curent, al influentarii ofertei de dolari prin recurgerea la imprumuturi externe, precum interbancara (vanzare – cumparare de valuta), coordonarea operatiunilor in mod ferm de catre B.N.R. etc. Astfel, in perioada 1990-1994, deciziile macroeconomice de influentare a raportului cerere /oferta de valuta au vizat folosirea rezervei valutare (circa 1,8 mld. USD la inceputul anului 1990) si contractarea de credite externe de la organismele financiar-monetare internationale sau regionale, de la banci sau parteneri de afaceri straini (la sfarsitul anului 1994 datoria externa directa era de peste 4 mld. USD, la care se adauga si creditele garantate de guvern sau sistemul bancar de stat de circa 2 mil. USD). Aceste sume au alimentat cererea interna de valuta, sursa principala, exportul fiind intr-o accentuata scadere. In perioada care a urmat, insa, pe fondul intarzierii aplicarii programului de reforma, pe fondul stagnarii economice, presiunile asupra cursului valutar au fost puternice, ajungandu-se ca, in prezent, cursul valutar sa se apropie cu pasi repezi de nivelul de 20000 ROL/USD. Conditiile nefavorabile oferite de economia romaneasca au condus la cresterea riscului de tara, fapt ce a determinat migrarea capitalurilor. Acest lucru a fost “completat” si de blocarea de fonduri europene ce puteau fi obtinute de la institutiile financiare internationale, ca urmare a intreruperii negocierilor cu F.M.I.