Suflet ingenuu, gand candid

nu mi-a ramas decat cuvantul...

Trenul

02 Apr 2007
      Cu trenul acesta am mers toata viata. Trenul acesta nu opreste în halte si nici în garile mari, în nicio gara de fapt... E un tren obisnuit, un personal. Un tren din-acela în care se urca oricine, fara a fi întrebat de bilet. Acel tip de trenuri în care lumea vorbeste tare si fumeaza în tacere, în care ferestrele se zguduie la pornire si nimanui nu îi este rusine sa stea cu picioarele pe bancheta din fata. Însa trenul meu este gol fiindca n-a oprit în nicio gara. Trenul meu nu are controlor si nici mecanic. Merge singur, de nebun, pe ce linie vrea, cât de repede vrea. Încurca celelalte trenuri, dar s-au obisnuit cu totii cu nebunia mea.      Îmi place trenul meu pentru ca ma lasa sa vad oamenii din mers. Vad batrâni asteptând cu privirea fixa, ca si cum asta ar fi facut toata viata, vad cupluri sarutându-se si râzând, imuni la asteptare si la lumea din jur, vad tigani cersind la oamenii în sacouri si ziar în mâna, parând surzi. Spre seara vad maturatoarele cum se sprijina de stâlpi si îsi povestesc una alteia telenovele si râd cu pofta. Vad copii. Unii copii îmi fac veseli cu mâna ca si cum asta ar fi facut toata viata. Si atunci le zâmbesc.       Îmi place sa vad lumea din mers.      Uneori ma plimb prin vagoane si pe colidoare si îmi place sa trag alarma, sa aud cum cedeaza firul si cum trenul pufaie indecis si se opreste. Îl împac si apoi porneste iar, scârtâind.      Am crezut ca sunt singura în trenul asta. Deja ma obisnuisem cu zgomotul rotilor si cu reflexia ochilor mei în geamuri. Dar, au tot început sa apara alti si alti calatori. Cred ca au urcat în timpul vreunei opriri isterice. Sau poate s-au urcat din mers.      Unii coboara, unii ramân în trenul meu. Ma întreb cei care ramân, de ce ramân? Si cei ce coboara, de ce coboara?

Alete insemnari din blog

            Luna îsi deseneaza lumina în camera mea, pe patul meu, pe fruntea mea. Daca ma privesti, ti se pare ca dorm. Daca ma privesti atent si îndelung, vezi ca am ochii deschisi si prea caprui si ca privesc fix

        E foc. E foc bolnav si neinteles. Voi nu vedeti? Voi nu vedeti cum arde? Voi nu auziti? Nu auziti cum urla sufletele? Surzi ce sunteti! Orbi ce sunteti! Niste ignoranti! Voi nu stiti cum e... Voi nu stiti cum. Cum ard, cum arzi, cum arde.

"Saruta-ma!"Nu pot."De ce?"Pentru ca mai am doar jumatate de sarut."Atunci semisaruta-ma!"Si sa raman fara nimic?"Nu, iti dau jumatatea mea de sarut."Si a mea?"Si a ta."Si daca nu se potrivesc?"Atunci ne sarutam pana se

               Parcurgi randurile in tacere. Te opresti doar cateodat' la cate-un cuvant, singular - fara sens. Dar eu stiu ca are sens, ca a patruns in inflexibilitatea gandurilor si s-a cuibarit in spatele lui

Tu ai verde de frunze, eu am verde de mare."Si care e diferenta?"Nu stiu, dar verdele tau e mai frumos."Atunci iti dau verdele meu!"Nu mi-l da. E frumos doar cand e la

Recomandari