Suflet ingenuu, gand candid

nu mi-a ramas decat cuvantul...

Stalp

17 Apr 2007
      De fiecare data patesc la fel. Ma frapeaza umbrele si luminile, cele care se întind lascive pe tavanul camerei când, noaptea, se stinge lumina. De fapt e un întreg spectacol imortalizat. O întrepatrundere de lumini si umbre proiectate pe scena tavanului de becul acela din strada, de pe stâlpul acela înalt care tocmai a prins viata în apusul soarelui. Stâlpul acela care urmareste tacut si pedant viata si pasii trecatorilor nocturni. Lumina lui te scalda puternica, impasibila si impersonala. Nu stiu de ce, dar în obscuritatea camerei ma simt chemata în jocul strazii de noapte. Ma duc sa-mi joc melodrama în lumina becului de 1500 V.

Alete insemnari din blog

"Pleci?"Da."Nu

Cand au cazut atatea frunze? Nu trebuia sa vina

Ma iubesti?"Poate."Eu stiu ca ma iubesti!"De unde?"Pentru ca dormi cu palmele in

         Oamenii ma strang de mana zambind. Oamenii ma privesc cu mila, ca pe un bolnav captiv intr-un salon alb care miroase a ftizie si a ser de injectii. Oamenii cred ca eu plang si de aceea ma tin de mana. Mana lor e transpirata si calda. Oamenii

       Eu toate fericirile le platesc. De fiecare data, inainte sa fiu fericita, sunt trista. Tristete venita din senin uneori. E ceva neinteles, dozata pe o perioada mai mare de timp. Tristetile mele se intind ca o maladie pe trupul meu, pe trupul sufletului meu.

Recomandari