Tavanul meu e amnezic. Ma obsedeaza in fiecare noapte cu povestile lui despre aburi, aceleasi mereu. E inutil sa ma intorc pe o parte pentru ca tot il aud, chiar daca nu il privesc. A uitat ca azi noapte mi-a facut la fel. Insa de cateva nopti

         Eu am umbra doar cand ies afara. In casa nu am umbra. Afara am. Uneori mi-e dor de ea. Uneori mi-e dor de

Fericirea.

Cand au cazut atatea frunze? Nu trebuia sa vina

Am ales. Daca citeste cineva randurile astea sa stie ca sunt scrise cu lacrimi in ochi de catre un om. Un om care vrea liniste si intuneric. Dintr-un reflex imbecil isi acopera cu o mana un ochi, cu o mana o ureche. Nu se poate hotari ce vrea mai mult, liniste sau