meditatie

gandurile mele profunde ori micile mele fixuri

oare fericirea e ceva trecator ca sageata albastra?

30 Aug 2008

Tocmai am terminat de citit romanul "Jane Eyre" scris de Charlotte Bronte, care mi-a placut foarte mult, si despre care o sa vorbesc mult timp de acum in colo. Mi-ar placea sa am si eu un exemplar in biblioteca mea, pentru ca aceasta mi-a imprumutat-o matusa mea. Terminasem primul sfert din carte, cand mi-am dat seama ca pe Rochester il 'cunoscusem' undeva si imagini imi treceau prin fata ochilor. M-am interesat si am inteles ca vazusem fragmente din filmul care povestea fidel actiunea romanului. Trebuie sa marturisesc ca am gasit anumite asemanari intre mine si Jane Eyre, dar nu ma refer la viata ei, ci la comportamentul si gandirea ei. Asa cum ea, cand a inteles ca nu se poate gandi serios la Rochester - pentru ca era practic seful ei - s-a pedepsit pentru ca a indraznit a visa la iubire, asa si eu ma pedepsesc pentru ca indraznesc uneori sa am mai multa incredere in mine si in fortele mele, pentru ca dezamagirea survine, orice ar fi, si e mai dureroasa daca visele au fost desarte. Sa revin totusi la roman. De ce mi-a placut atat de mult? Din cauza lui Rochester. Pentru felul in care ii vorbea lui Jane, pentru istetimea lui, si pentru remuscarile lui, poate chiar pentru tristetea lui, care disparuse aproape o data cu venirea la castel a guvernantei. Poate si din cauza perioadei in care se petrecea actiunea romanului, in jurul secolului 18, care face imposibila repetarea povestii. Citisem undeva gandurile altui scriitor cu privire la roman, si acesta spunea: 'E povestea de dragoste pentru care femeile ar muri de 100 de ori pentru a o trai o singura data.' Hmmm, frumos, nu? Sunt obosita, si in plus, trebuie sa cedez locul la calculator. Apropo, ce am scris acum am copiat din caietul meu, pentru ca uneori reusesc s ama exprim mai bine la miezul noptii si nu vreau sa-mi pierd ideile pentru a doua zi, cand voi porni calculatorul. :D