Fii totul (Romanta indiana)

Emy

despre emy

Fii totul (Romanta indiana)

14 Oct 2007

În tine-mi pun toata speranta Si-ti zic: - De-acum pentru mine fii totul, Iar eu Voi fi pentru tine acelasi ateu, Ce-afara de tine nu crede-n nimic. Fii totul…Romanta fara muzica (Ion Minulescu) Nimic mai frumos decat aceste versuri… pentru a inaugurarea noului locsor de blog. Si nimic mai frumos decat aceste versuri pentru exprimarea sentimentelor cele mai adevarate (daca mai pot exprima asa). Ca sa nu adaug ca ziua de astazi m-a adus intr-o stare ciudata… Ajung sa ma intreb daca in afara de arta pura exista astfel de sentimente in realitate. Oare chiar i-au animat pe poeti, sau sunt rodul unei imaginatii foarte bogate? Indiferent de raspuns, oamenii de rand pot fi animati de mari idealuri. Ma inscriu si eu pe lista de asteptare (Mereu m-a interesat persoana din spatele operei). A doua curiozitate: Oare in dragoste suntem atei? Am sa recunosc ca e un ateism ciudat: cat timp lucrurile merg in directia dorita, credem in tot, cand nu, nu mai credem in nimic. Putem crea universuri intregi in jurul subiectului sentimentelor noastre: cate vise, cate presupozitii, cate variante! Toate posibile si logic argumentabile. Desi pare utopic, sa ne analizam putin cand suntem manati de sentimente puternice si ne vom regasi in aceste situatii. Pe fostul blog era un comentariu referitor la deosebirea dintre credinta si religie si la relatia dintre credinta si speranta. Cuplul credinta-religie e bine descris in aceste versuri. Credinta e ceea ce nu se vede, doar se simte. Putem crede in orice… Religia e fata vizibila, e dogma, fata de care poetul devine ateu. Religia are in ea o doza de obligativitate: e in esenta ei o norma. Credinta e libera si izvoraste din ceea ce suntem, din esenta noastra spirituala. E neingradita. Religia e un instrument, credinta nu poate fi. (Trecand in alt registru, dovada popoare intregi asuprite religios, ce si-au pastrat credinta). Nimeni nu te poate obliga sa crezi, te poate doar obliga sa te conformezi unui sistem. La fel ar trebii sa fie in iubire: nimeni nu ne poate obliga sa iubim, doar sa ne supunem unor reguli sociale sau personale… Credinta = speranta? Fete ale aceleiasi monede? Mai degraba speranta apare cand dispare credinta. Nu mai cred, dar sper intr-o rezolvare de cu totul alta natura. Speranta e a sufletelor ce sunt ca niste corabii in bataia vantului, duse de valuri fara ancora si fara capitan. Poate vor ajunge intr-o zi la destinatie, printr-o minune, dar pierdute sunt. Desi nu fac nimic, continua sa o astepte. Atunci ce e speramta, ce e credinta? In dragoste e speranta sau credinta? Probabil ca in cazul sentimentelor inaltatoare e credinta. Cand sunt sentimente zadarnice, poate ramane speranta…

Alete insemnari din blog

Poetice

Intunericul imbraca vechiul orassatul de haina-i prafuitaiar eu ce m-ascundeam de zi - un lasVin sa intampin negura inchipuitaNu am ales bezna involburataCi o dorinta ce-mi zacea in sufletO, zii! Te simt! Esti lepadataDe-un om ce l-ai facut inert Vine toamna cu toata nostalgia ei. Este in mod clar

Cuvinte

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte si înapoi. […] Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte si înapoi, si cu cât te

Interpretari

Azi am avut cea mai ciudata zi de nastere din viata. Oricum nu are rost sa detaliez. Si totusi a lipsit ceva. Nici asta nu am sa detaliez. Aveam asteptari, dar unele nu s-au adeverit. Constientizez ca nu ma pricep la oameni atat de bine cat vreau sa cred. Ramane sa ma bucur de cei ce-mi sunt

Colaj muguri de primavara si magnolii

Cateva cuvinte despre blog (din Making of): E secret. Povestea se naste si se reinventeaza, nu exista plan editorial, nu exista momente ale subiectului. Asa cum eu scriu blogul, si el ma influenteaza pe mine. “Girl on the Moon” (Foreigner), o poveste ciudata, despre o intalnire in vis,

Duse de vant iubiri pierdute

Am sa incep cu o concluzie: cele mai frumoase sunt iubirile pierdute, iubirile neimplinite. Oare de ce? Probabil pentru ca ne chinuie mereu intrebarea cum ar fi fost? Pentru ca ne imaginam una dintre cele mai bune lumi posibile? Pentru ca ne blocam intentionat sufletele si ramanem intr-o vesnica