Lumi paralele     Am întâlnit un suflet Si am crezut ca mi-e prieten. Am vrut sa îl ridic sus, Mai sus decât al meu.                                                                   Am înteles ca vorbele nespuse Pot fi-ntelese si prin suflet Dar, poate, am gresit. Iar sufletul a daruit Si-avea de daruit cu mult mai mult... Dar n-a putut – Celalalt suflet s-a oprit si nu mai reusea sa urce. Poate ca nu vroia, nu-ntelegea Ce vrea prietenul si în ce lumi îl duce.   Iubit si ajutat de-al lui prieten, Nu-ntelegea si ezita si frica-l cuprindea, Caci nu stia ce-i dragostea prieteneasca, Nu avusese parte pân-atunci... Si acel suflet nu putea urca mai sus, Ca de puterea dragostei era rapus.   A încercat prietenul Valoarea altei lumi sa îi arate, Dar lumea lui era mai jos, Avea o  alta scara. Si partenerul inferior îl tot târa Într-o relatie moarta, în agonie,  Pe altarul vesnicei nefericiri, Pe cel ce a-ncercat o clipa ca sa fie Încrezator într-o prietenie.   Atunci am renuntat Si l-am lasat în lumea lui mai mica, Gândindu-ma ca e mai bine-asa, Hotarând viata ce sa ia si ce sa dea.   Si lucruri mici, fara valore, Surâd acum triumfatoare, Prietenul a reusit sa nu traiasca O dragoste prieteneasca...  Ci doar o viata-amara, Sociala, foarte clara, Fara suisuri, coborâsuri, Clipiri de gene si surâsuri, Lipsind emotii, dureri si fericire, Cu sufletul golit de sacrificii sau iubire.