Eram gata sa plec, pe furis, in noapte, ca sa nu deranjez pe nimeni, fara bagaje, doar cu o scrisoare in care imi asumam responsabilitatea pentru ce am facut si pentru ce nu am facut, pentru formalitati, usa era deschisa, ma ademenea putin curent, care aducea tare mult cu libertatea, cand.

Este 5 fara un sfert. O masina trece in viteza prin spatele meu. Arunc ziarul in cosul de gunoi de la intrare. Las geanta pe trepte si imi verific gulerul camasii. Citesc din nou biletul cu adresa. O vrabie aterizeaza pe firma prafuita.Usa se deschide greu de parca ar trebui sa impiedice o

un compozitor, nemultumit de lipsa de intelegere a oamenilor,pleca in munti pentru a regasi divinitatea. aerul tare si pustietatea muntelui ii redau fortele si rataceste pentru multa vreme lasandu-si auzul sa fie mangaiat de trilulpasarilor, fosnetul frunzelor, susurul paraielor,tacerea pi

a devenit dureros de evident ca nu o sa am parte de arta in viata in care am pornit. dureros ? ia te uita, inseamna ca in arta imi gasesc eu fericirea, nu in iubire. de acum, nici o zi fara cateva versuri !o noua speranta. de ce nu, daca tot am ales sa raman pe aici ? asa. sa vedem. pentru

 de ce nu ati mai scris ?intrebare careia nu se mai intoarce nimeni sa ii raspundape atatea pagini de blog. sa nu mai aiba oarenimic de spus femeile, doamnele careatat de curand de la primele cuvinteau ales tacerea ?prezentul micilor victorii si al micilor placeridar si al marilor vis