Cupidon
 
„ "cand iubirea va face semn, urmati-i indemnul..." (khalil gibran - profetul) ”
by: lolita27
 

PE PATUL DE MOARTE

adaugat pe 21 Mai 2008

Unii oameni cred despre viata ca e o lupta în care intra la nastere si care se termina odata cu moartea. Ei se comporta tot timpul ca si cum ar fi în competitie, într-o cursa nebuna centrata în principal pe verbul ``a avea``. Nu se gândesc la acest moment final decât cu teama si de cele mai multe ori se opresc spunându-si ca ``mai e mult pâna atunci`` sau ``o sa vad  ce-o sa fac, doar fiecare moare la un moment dat``. Putini sunt aceia care observa ca vin goi, fara vesminte sau averi si pleaca la fel. Si mai putini sunt cei care observa ca nimic nu e al lor pe lumea asta, ca totul le este daruit. Mai putini sunt cei care îsi dau sema ca singuri nu pot face nimic, ca totul este facut prin ei de catre Dumnezeu... La asta ma gândeam lânga patul unei femei batrâne care agonisise toata viata facând mereu economii si care acum, se pregatea sa moara tot cu gândul la dragele ei avutii. Ma pusese sa i le arat pe fiecare în parte: bijuteriile, hainele, banii, aparatele electrocasnice noi pe care nu le folosise ca ``sa nu se uzeze``, pâna si prosoapele, cearceafurile, batistele care, noi fiind, dar îngalbenite de vreme devenisera martorele unor crunte economii pentru.... pentru ce?Acum, în pragul mortii, la 76 de ani, îsi dadea seama ca nu putea lua nimic cu ea si ca îi venea foarte greu sa se desparta de ele. Nu mai vazusem la nimeni un asemenea atasament fata de lucruri.-Sa ai grija de ele, Olivia. Nu vreau sa ajunga pe mâinile unor neispraviti... îmi spunea. Am sperat mereu ca o sa ma recasatoresc si le-am pastrat pe toate...Era vecina mea, doamna AngelaVeroiu care de ani de zile traia singura pentru ca rudele ei erau plecate în strainatate si pe care o îngrijeam atunci când era bolnava din compasiune. Stiam ca este foarte zgârcita si tocmai de aceea cautam sa fiu generoasa întotdeauna, evitând sa primesc vreodata ceva drept recompensa. Acest fapt o facuse sa se apropie de mine sufleteste si sa ma accepte în preajma ei, chiar sa-mi solicite compania deseori în ultima parte a vietii. Îmi povestise ca mereu a fost înselata, mintita, furata ca ``viata`` a învatat-o sa faca economii. Îmi vorbise despre greutatile prin care trecuse, victoriile si înfrângerile vietii ei facându-ma martora la analiza de final a unei lupte în care, ca de fiecare data învinge moartea. -Privita din aceasta perspectiva viata pare absurda. Unele vieti par frumoase, pline de succes, însa si peste ele se asterne inevitabil uitarea. -Cu siguranta nu aceasta este perspectiva din care trebuie privita viata, am îndraznit eu sa spun.-Ce sens are sa te chinui, atât? Zici ca faci copii care vor duce mai departe, ca asta-i rostul oamenilor,  dar pâna la urma totul intra în pamânt.-Eu cred ca viata are o importanta majora nu numai dintr-o perspectiva globala ci si una individuala. Prin intermediul vietii sufletul are posibilitea sa experiementeze diferite stari care îl fac sa evolueze, sa se transforme încet, încet, sa se maturizeze. Cred ca diferenta dintre sufletele umane nu este esentiala, ca natura sau ca structura ci este datorata nivelului de evolutie, experientei acumulate de-a lungul vietilor traite pentru ca, cu siguranta un suflet nu traieste o singura viata. -Crezi tu ca supravietuieste ceva dupa moarte?-Nu doar cred, sunt convinsa de asta.  S-au facut deja cercetari stiintifice în domeniu, au fost studiate starile a mii de oameni care au trecut prin moarte clinica...-Numai ca sunt foarte putini cei care cred astfel de lucruri, de ce oare?Ma simteam cumva înfrânta în demersul meu de a-i vorbi despre Dumnezeu pentru ca era atee si respingea cu ironie si dispret orice idee religioasa. Nu-mi ramasese decât sa ma rog pentru ea. IIEra iarna, pe la începutul lunii decembrie când  mi-a spus ca vrea sa-mi daruiasca mie toata averea ei. Atunci mi-a marturisit ca daca nu vreau sa primesc mai bine lasa la stat tot decât rudelor cu care era în conflict de mult timp. Mi-a povestit cearta cu fratele ei pe care nu-l mai vazuse de unsprezece ani si despre care nu mai stia nimic. Am sfatuit-o sa-l caute dar a refuzat. Nu avea copii. Singurele rude de sânge erau niste nepoate, fiicele unor verisoare cu care de asemenea se certase de foarte mult timp si care erau în Canada. -Dar eu n-am nevoie de nimic, de ce nu daruiti toate lucrurile astea unor oameni care au nevoie?-Unor mitocani? Sa le strice? Sa-si bata joc de munca mea?-Nu sunt ``mitocani``. În blocul de vis-a vis locuieste o doamna singura care are  un motan birmanez, ati observat-o vreodata?-Da, e senila, iese cu motanul la plimbare.-Nu-i adevarat, e o femeie fina si foarte inteligenta dar era în calduri pisoiul si îi era teama sa-l lase singur pe afara. -Asa, ce-i cu ea? Cum o cheama?            -D-na Pavelescu. I s-a stricat televizorul acum câteva luni si l-a rugat pe sotul meu sa încerce sa i-l repare dar n-a reusit. E un model vechi, alb-negru si nu gaseste piesele care trebuiesc înlocuite. Era încruntata, nu zicea nimic dar simteam ca în spatele aparentei dure se ascunde o inima sensibila si am continuat:-Si la noi pe scara, apartamentul 41 l-au cumparat doi tineri proaspat casatoriti, familia Danescu. Am   ajutat-o într-o zi pe ea sa ajunga în casa pentru ca i se facuse rau în lift. N-au mobila, dorm pe o saltea si îsi tin lucrurile în niste cutii de carton. Au facut eforturi financiare foarte mari  sa cumpere acel apartament si  nu-si pot permite sa mai cumpere altceva pâna nu platesc datoriile.-De ce nu-i ajuta parintii?-Probabil ca îi ajuta si ei dar atât cât pot. Trebuie sa plec. Va deschid televizorul?-Nu, multumesc Olivia! Dar lasa-mi telecomanda lânga mine. III-Olivia eu am sa mor curând. Am înteles ca nu vrei sa primesti lucrurile mele si îmi dau seama ca le-ai fi dat chiar daca n-ai fi avut curajul sa ma refuzi. Bine, da-le. Vin sarbatorile si stiu ca o sa-ti faca placere sa joci rolul de Mos Craciun, dar apartamentul ia-l tu. Închiriaza-l daca nu vrei sa stai aici si pune-ti banii de-o parte. Nu se stie niciodata când o sa ai nevoie.-Bine, atât am putut sa mai spun. Hotarârea ei m-a bucurat enorm. Am cautat  cutii mari de carton si am pregatit cadourile: primul a fost televizorul din sufragerie pentru doamna Pavelescu, care s-a bucurat foarte mult si a vrut sa vina imediat în vizita sa-i multumesca. I-am spus sa-i telefoneze mai întâi si doar daca va fi de acord sa merga sa o viziteze. Într-adevar, doamna Veroiu i-a vorbit foarte rece si a respins din start ideea de a o primi în vizita. -E bolnava, draga mea. Stiu, oamenii bolnavi sunt urâciosi pentru ca sufera prea mult. Asa era si sotul meu înainte sa moara dar o sa ma duc mâine cu o prajitura la ea si...-Si daca nu va primeste?-Ei si? Ma da afara, mare lucru! Daca nu primeste prajitura o mâncam noi, îmi spuse ea zâmbind.La familia Danescu am dus mobila din sufragerie, aragazul si frigiderul. Nu le venea sa creada ca acum în prag de sarbatori cineva le face un asemenea  cadou. Se uitau la noi cum caram si-si faceau cruce. -Vecinei de deasupra da-i aspiratorul, ca sa nu mai scuture covoarele pe balcon. Asa am facut si spre surpriza mea am aflat ca de ani de zile intentiona sa-si cumpere un aspirator dar cum era pensionara nu reusea deloc sa strânga suficienti bani pentru asa ceva. Nu se afla în relatii prea bune cu Doamna Veroiu dar a primit cadoul.-Copiilor lui Tudorache du-le colectia de maimutoi si cumpara-le un brad. Împodobeste-l cu globurile de acolo din cutie. Sunt copii cuminti.-Si celorlalti copii de pe scara ce sa le dau?-Copii lu Dumitreasca? Sunt niste infractori. Mi-au mânjit gemurile cu bulion, îmi bubuiau noaptea în usa, nu, nu...-Iertati-i, sunt doar niste copii. Vor suferi oricum pentru raul facut.-Nu, nu pot, m-au chinuit ani de zile cu zbieretele lor, sunt niste bestii.-Trebuie sa va împacati cu toata lumea. Sunt sigura ca daca v-ar fi cunoscut mai bine nu v-ar mai fi facut rau. Sunt doar niste copii prost educati.-Bine, împodobeste-le si lor un brad cu bomboane si fructe. Hainele pune-le în saci si du-le la un azil de batrâni. Doamnei Tudorache sa-i duci serviciul de ceai si oglinda din hol. Doamnei Dumitrescu du-i masina de spalat ca spala de mâna rufele la trei copii. Restul lucrurilor da-le cui vrei tu. Pentru tine nu vrei nimic?-As vrea o fotografie cu dumneavoastra.-Acolo e albumul cu fotografii. Alegeti-o pe care o vrei dar mi-ar placea sa pastrezi si bijuteriile. -Bine, multumesc. Am spus si am luat caseta cu bijuterii desi stiam ca n-am sa le port niciodata pentru ca erau prea stralucitoare pentru gustul meu. Mi le aratase mai demult si ma simtisem obligata sa le admir asa era de mândra de ele. Golisem complet apartamentul cu exceptia lucrurilor din dormitor. De Craciun, fiecare familie adusese din bunatatile pregatite si le pusesem în sufragerie pe o masa imensa improvizata în jurul careia ne asezasem toti. Emotia era la ea acasa. Se instalase in sufletele noastre si simteam intr-adevar ca ceva misterios ne leaga. Nimeni nu ridica tonul, pâna si copii erau îmbracati frumos si stateau cuminti la locurile lor. În camera era o lumina difuza si un miros puternic de brad si de prajituri.Doamna Veroiu a sfârsit prin a marturisi ca a fost cel mai frumos Craciun din viata ei.  Starea sanatatii i se ameliorase vizibil si chiar obisnuia sa spuna ``Daca ma iubiti toti, nu mai pot sa mor``.În scurt timp reusise sa se împrieteneasca cu toata lumea si îmi dadeam seama ca fiecare venea acolo nu doar pentru ca primise un cadou pretios ci pentru ca îi facea placere, din generozitate, din compasiune, din simpatie pentru doamna care se plictisea singura si bolnava. Era pe la sfârsitul lunii februarie. Stiam ca traia ultimele ei zile. Avea deja dureri foarte mari iar doza de morfina o facea sa doarma mult mai mult, dar de fiecare data când se trezea, zâmbea. Era noapte, citeam la lumina unei veioze si cred ca atipisem. Nu stiu ce anume m-a trezit dar ma simtem foarte odihnita si aveam o senzatie stranie ca a unei prezente nevazute. Stiu ca de mai multe ori m-am uitat atent în camera de parca as fi cautat pe cineva. Când am privit-o, am observat ca nu dormea, avea ochii deschisi. M-am ridicat si am întrebat-o daca vrea putina apa dar nu mi-a raspuns. Se uita fix într-un colt al tavanului. Fara sa vreau i-am umarit privirea. A zâmbit parca si a oftat. Intuitiv am simtit ca acela era momentul si am aprins lumânarea de pe masa. A oftat din nou si i-am verificat pulsul. Deja se oprise. Simteam ceva ciudat în coltul acela în care privise si ma gândeam ca sunt caraghioasa cautând sa vad ceva ce nu se vede. Am început sa ma rog pentru ea. Se spovedise cu câteva zile mai înainte si simteam ca pentru ea moartea nu fusese ceva terifiant. Zâmbise înainte. De ce oare? Pentru ca ma uitasem si eu în tavan? Sau îmi zâmbise ca un ultim gest de ramas bun? Prietena mea moartea îsi pastrase si de aceasta data misterele intacte pentru mine.Am gasit printre însemnarile ei o poezie scrisa în acele ultime zile ca o sinteza a lectiei de viata pe care o învatasem, împreuna:  Am învatat sa daruiescEu, eu nu sunt nimic, El, El este totul.Eu doar i-am cerut,Si El mi-a dat,Mult mai mult decât i-am cerut.Chiar daca n-am înteles la începutChiar daca am strigat, am plâns,Nu mi-a dat. Nu mi-a dat decât atunci când i-am cerut.Si asa am învatatSa nu dau decât atunci când mi se cereDar daca cineva mi-a cerutSa dau, întotdeauna, chiar daca n-amPentru ca, de fapt, nu am nimicSi daca dau totusi, dau de la ElSi îi dau Lui.             Toti vecinii au condus-o pe ultimul drum si au povestit apoi ani de zile despre batrâna generoasa care într-o iarna fusese pentru ei un Mos Craciun adevarat. Apartamentul l-am inchiriat într-adevar însa din banii obtinuti astfel ajutam lunar alte persoane care aveau nevoie si întotdeauna în numele ei. Ulterior am deschis o fundatie de ajutorare a oamenilor singuri, fara venituri careia i-am pus numele Angel.  
Cat de mult ti-a placut acest blog?
3,07
(337 voturi)
2346 vizite

Alete insemnari din blog

21 Mai 2008

Comenatrii:1 |

TRANSFORMAREA GELOZIEI IN IUBIRE
            Lavinia simtea ca între sotul ei si Emilia, prietena ei cea mai buna se înfiripase ceva mai mult decât o prietenie ca aveau suflete asemanatoare, sensibile, ca erau amândoi artisti si se întele

28 Mai 2008

Comenatrii:1 |

Tu, Doamne
             TU, DOAMNEMi-ai daruit rasuflarea TaIn primul sarut adus vietiiSi lumina ochilor TaiIn primele imagini pe care le-am vazutMi-ai daruit apoi lacrimile talePentru clipele greleCand n-am sa intelegSi minteaPentru a o inf

16 Feb 2009

Comenatrii:0 |

a
oooo

31 Mai 2008

Comenatrii:1 |

Adevarata iubire inseamna sa poti ierta
             Am intrat prima data în cizmarie într-o zi torida de vara. Din spatele tejghelei a rasarit capul unui tigan tânar cu parul cret si o pereche de ochi mari negri. Foarte amabil, cu o voce placuta m-a &

31 Mai 2008

Comenatrii:0 |

Asteptare
 ASTEPTARE Simt atingerea clipelor   Cu toata fiinta mea   Ca pe o mangaiere delicata   Pieptul imi tresareCa un imens foc de artificiiPleoapele imi devin greleIncapabile sa mai acopereSuvoiul dorintelor nebuneCe se aduna grabitIntr-un varf de geana.

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!