Cupidon
 
„ "cand iubirea va face semn, urmati-i indemnul..." (khalil gibran - profetul) ”
by: lolita27
 

Adevarata iubire inseamna sa poti ierta

adaugat pe 31 Mai 2008

             Am intrat prima data în cizmarie într-o zi torida de vara. Din spatele tejghelei a rasarit capul unui tigan tânar cu parul cret si o pereche de ochi mari negri. Foarte amabil, cu o voce placuta m-a întrebat ce problema aveam. Am scos din sacosa sandalele care trebuiau flecuite si i le-am întins.             - Pe ce nume va scriu bonul?            - Lovinescu Larisa            - Mâine dupa-amiaza sunt gata, veniti cu acest bon. Va costa noua lei, mi-a spus el si s-a aplecat spre un raft unde a asezat sandalele. Am pus pe tejghea o bancnota de zece lei, am luat bonul, i-am multumit si în secunda urmatoare am iesit în strada. La colt însa, am constatat ca alerga dupa mine un baietel de vreo opt-noua ani strigându-ma:            - Domnisoara, v-ati uitat restul!            Avea în mâna o bancnota de un leu. I-am strâns mânuta în care tinea banii si i-am spus:            - I-ati tu bomboane de acesti bani.             - Nu, nu, nenea Gica mi-a spus sa va dau acesti bani pentru ca este restul dvs. Se va supara daca o sa vin cu ei înapoi. O sa spuna ca nu v-am gasit.            - Bine, o sa-ti cumpar eu mâine niste bomboane. Multumesc!            Eram foarte mirata de atâta corectitudine la un tigan. Ceva nu mi se parea în regula. A doua zi când am venit dupa sandale i-am adus si o cutie cu bomboane baietelului.            - Astea sunt pentru baiatul pe care l-ati trimis ieri dupa mine cu restul, i-am spus întinzându-i cutia. N-a vrut sa opreasca el banii, asa ca i-am luat eu niste bomboane.            - Nu trebuia, domnisoara, eu ma straduiesc sa îl educ bine, sa nu cerseasca, sa nu fure, pentru ca e tigan si viata e foarte grea daca nu întelege de mic lucrurile astea. Lumea când te vede ca esti tigan foarte greu are încredere si tocmai de aceea vreau sa-l învat  sa fie corect. O sa accepte bomboanele dumneavoastra daca îi permiteti sa va ajute la sacose pâna acasa.            - Dar eu îi dau bomboanele ca recompensa pentru ca mi-a adus banii, am spus.            - Nu, banii vi i-a adus pentru ca era datoria lui, erau ai dvs. Asa era corect si cinstit. Dar daca dvs. vreti sa-i faceti acest cadou, el va trebui sa va ajute si el cumva, si o sa va ajute sa va duceti sacosa cu sandale si ce mai aveti acolo pâna acasa. El trebuie sa înteleaga ca munca cinstita este recompensata si nu viclesugurile.             - Bine, sunt de acord, am spus. Aveti dreptate, e important pentru educatia lui sa înteleaga lucrurile corect.            - Va multumesc, spuse,  apoi se întoarse, si spre surprinderea mea îsi lua dintr-un colt o pereche de cârje, se deplasa cu ele spre usa din spate, o deschise si striga tare:            - Antonio! Vino jos, te rog! Ajut-o pe doamna sa-si duca sacosa pâna acasa.            Baietelul a venit în fuga sarind treptele câte doua odata, a luat vesel sacosa si a venit cu mine. Eram tulburata nu numai pentru ca descoperisem infirmitatea cizmarului dar si de corectitudinea lui absoluta.             - Este tatal tau? L-am întrebat pe copil.             - Nea Gica nu, este unchiul meu.             - El, este patronul, sau e angajat la altcineva?            - Nu e angajat, e cizmaria lui si o sa ma învete si pe mine sa lipesc pantofi, sa cos…             - Îti place cizmaria?            - Îmi place cum miroase pielea si prenadezul si crema de ghete.             - Dar ce-a patit la picior nea Gica?            - A avut un accident în Italia.             - Ce accident, de masina?            -Nu, n-am voie sa vorbesc despre asta. S-ar supara foarte tare daca ar sti ca eu vorbesc despre el când nu este de fata.             - Te bate atunci când gresesti? De ce ti-e asa frica de el?            -Nu, nu ma bate. Nu m-a batut niciodata, dar mi-e rusine. El are grija de mine ca si cum as fi baiatul lui. Vrea sa-mi dea o educatie buna.            - El n-are copii?            - Nu.             - Parintii tai unde sunt?              - Tata e la închisoare, iar mama e în Italia la munca.            - Mama ta e sora lui?            -Nu, nea Gica e frate cu tatal meu.             - Pentru ce e închis tatal tau?             - A dat foc la casa si a murit un om în acel incendiu. Era un dusman de-al lui.             - A plecat de mult mama ta?            - Da, de vreo 4 ani. Dar vorbesc cu ea la telefon, îmi mai trimite bani…Ma iubeste foarte mult. Când o sa aiba suficienti bani o sa se întoarca la mine.            - Aici locuiesc eu. Îti multumesc pentru ajutor, am spus.            - Cu multa placere! Va mai asteptam pe la noi…Sarut mâna!            - La revedere, Antonio.            Trecusera câteva saptamâni, eram în piata, cumparam fructe când, o voce cunoscuta mi-a atras atentia.            - Eu nu cersesc doamna, dati-i banii astia batrânei de pe treptele pietei, ea cerseste. Va rog frumos!            - I-a uite! Dupa ce ca ti-am dat mai faci si nazuri, îi raspunse o voce ascutita de femeie.             - Eu nu am nevoie de pomana, doamna, eu muncesc, am bani. Daca vreti sa dati de pomana dati la altcineva care are nevoie.            Putin mai încolo, într-un scaun cu rotile, nea Gica, statea înconjurat de sacose si îi explica unei doamne corpolente situatia lui.            M-am apropiat si l-am salutat.            - Buna ziua! Ce mai faceti?            - Multumesc bine, domnisoara, îl astept pe Antonio sa mai aduca de-ale gurii. El cumpara si eu le car, ca am utilaje, zise el cu umor aratând spre caruciorul în care statea.            - Eu am cumparat numai niste fructe, dar mai am de luat mai multe. Daca vreti sa va ajut, sunt cu masina…            - Nu luam chiar asa de multe dar multumesc pentru intentie. N-ati mai trecut pe la noi… Spuse el în timp ce ne uitam amîndoi la Antonio care se întorcea cu o sacosa plina.   - Sarut mâna! Mi-a spus el politicos.            Refuzul lui de a se lasa ajutat ma irita cumva dar m-am îndepartat, gândindu-ma ca nu e treaba mea si m-am lasat apoi dusa de valurile vietii în vâltoarea preocuparilor cotidiene. De abia toamna, când mi-am cumparat niste ghetute foarte frumoase pe care le-am purtat vreo trei saptamâni si care apoi s-au dezlipit mi-am adus aminte de cizmaria lui Nea Gica si m-am dus la el. Mirosul patrunzator de piele, de prenadez, crema de ghete, si adeziv m-a facut sa zâmbesc amintindu-mi de Antonio.                       -În primul rând dati-mi voie sa va spun sa nu va mai luati pentru toamna si iarna încaltaminte necusuta pentru ca riscati sa se dezlipeasca.             - Mi-a placut modelul, am spus.            - Da, sunt frumoase, dar nu sunt rezistente, dupa cum vedeti, nu le-ati purtat prea mult si s-au si dezlipit. Eu o sa le cos la masina, si o sa le si lipesc si o sa vedeti ca n-o sa mai aveti probleme.             - Multumesc, cât ma costa?             - 12 lei si o sa fie gata miercuri dupa amiaza.-Ce mai face Antonio? L-am întrebat.- Antonio e un pic mai bine acum. L-au operat dar, e greu… spuse el cu glasul tremurat si cu o emotie vadita. - Dar ce-a patit?- S-a batut la scoala cu alti copii mai mari si l-au lovit la cap,  a facut un hematom si a trebuit operat… Nu-mi mai arde de cizmarie, dar nici sa stau degeaba nu pot si am nevoie de bani spuse el cu lacrimi în ochi.- La ce spital e internat? Va pot ajuta eu cu bani si va rog din suflet sa ma lasati sa fac asta pentru Antonio… De ce suma e nevoie? - M-am împrumutat, vreau sa vând apartamentul sau macar sa-l închiriez. Eu pot sa dorm si aici, în atelier, n-am nevoie de cine stie ce confort. - Cât e nevoie?- Mai e nevoie de tratamentul de recuperare care e 1000 de euro pe luna în primele luni mai ales e important pâna se reface cât de cât.- Ok, va aduc mâine pentru luna asta 1000 de euro. -N-o sa vi-i pot restitui prea curând decât daca vând apartamentul…- Nu va dau acesti bani cu împrumut, sunt un cadou pentru Antonio. Credeti ca daca îmi repar încaltamintea nu am bani? Va spun ca va înselati.- Da, de obicei îsi repara pantofii oamenii mai nevoiasi care nu-si permit sa-si cumpere altii, spuse el surâzând încurcat.- Eu am avut o copilarie cu destul de multe lipsuri si am deprins obisnuinta de a face economii, nu-mi place sa fac risipa pentru ca mereu ma gândesc ca sunt altii care nu au nici ce mânca, am spus.-Atunci va multumesc în numele lui, si sa va ajute Dumnezeu sa aveti mereu  suficient ca aveti o inima buna si ajutati si pe cei în nevoie.-Eu va multumesc ca ati acceptat ajutorul meu, am spus si am plecat.În zilele urmatoare l-am vizitat de mai multe ori pe Antonio la spital. Am fost foarte impresionata de fetisoara lui palida, de capul bandajat, de privirea lui pierduta si oboseala vizibila care aparea în gesturile lui la cel mai mic efort. Acum mergeam destul de des la cizmarie si uneori îl ajutam pe nea Gica la cumparaturi.Într-o seara, a primit un telefon din Italia. Din discutie mi-am dat seama ca este mama lui Antonio care îi spunea iar ca nu poate veni.Am auzit un început de înjuratura tiganeasca pentru care imediat si-a cerut scuze. Palid de furie si-a prins capul în mâini si a ramas încremenit multa vreme.Cu o voce groasa, ragusita, mi-a spus apoi povestea lui cu o sinceritate si un tragism care mi-a dat fiori pe sira spinarii.-Rada, femeia asta l-a facut pe Antonio la paisprezece ani. S-a maritat cu Mihai, fratele meu dupa regulile tiganesti de la treisprezece ani. A fost data de tatal ei familiei noastre cu zestre, cu nunta mare si o vreme, vreo trei ani a fost din scurt supravegheata de maica-mea, Dumnezeu s-o ierte si s-a supus, dar nu l-a iubit pe fratele meu, a fost amorezata de altul si n-a reusit niciodata sa se împace cu ideea ca iubirea ei nu s-a împlinit. Fratele meu a iubit-o cu pasiune ca era frumoasa si când a prins-o ca-l însela într-un acces de furie a dat foc casei unde i-a prins împreunati. E închis acum pentru ca amantul a murit în acel incendiu iar ea a ramas desfigurata, e arsa pe fata si pe mâini. Cerseste acum în Italia si câstiga destul de bine cu arsurile ei. Pe Antonio însa nu i l-am lasat pentru ca era un exemplu rau pentru el, a mai fost la ea când era mai mic si cersea cu el în brate, îl tinea în conditii mizere… Nu vreau sa ajunga cersetor pe strazi. I-am spus ca a fost operat si m-a întrebat daca se vede, daca e mutilat. Asta m-a intrebat nenorocita. Voia sa stie daca poate sa-l foloseasca la cersit. Asta e mama?-Dar cu piciorul cum s-a întâmplat? L-am întrebat.Mult timp nu mi-a raspuns, fiind dus pe gânduri apoi a zis încet:-Asta e alta poveste…A trecut mult timp de atunci…. Privirea lui devenise sticloasa. Pentru câteva clipe paloarea fetei îi devenise intensa ca ceara, ochii, ca doi carbuni aprinsi îi sticleau de emotie iar cuvintele le soptea aproape.- Nu-mi place sa-mi amintesc. Am fost dat de tatal meu pentru „o viata mai buna” unchiului Jean în Italia. Asa mi-au spus atunci. De fapt, familia mea avea niste datorii fata de el pe care nu le mai putuse plati. Eu însa n-am aflat acest amanunt decât foarte târziu. Unchiul meu, care e de fapt frate cu tatal meu m-a trimis la cersit de la  cinci ani pe ploaie, pe zapada, cu picioarele goale, zdrentaros ca sa impresionez lumea. Ma învata sa cînt, sa ma prefac olog si ma batea atunci când nu-i aduceam suficienti bani. Asa ca atunci când am putut, dupa vreo trei ani am fugit. M-a gasit însa si m-a batut, mi-a rupt piciorul fara scrupule si m-a tinut cu el rupt luni de zile pâna s-a sudat gresit. Am avut niste dureri greu de descris în acele luni cînd m-a tinut închis într-o pivnita pe întuneric numai cu apa si niste resturi de mîncare pe care mi le arunca nevasta-sa printr-un geam. Mult timp n-am mâncat nimic încercând în felul acesta sa mor dar Dumnezeu a vrut sa supravietuiesc.  O vreme a fost cu mine în beci o femeie foarte frumoasa pe care o cumparase Jean si care refuza sa se prostitueze. O bateau o drogau si o violau zilnic apoi o închideau cu mine. I se spunea mereu ca va ajunge ca mine daca nu se supune. Ea mi-a dat putere sa traiesc, m-a învatat sa cred în Dumnezeu si sa ma rog. Mi-a spus ca prefera sa devina infirma decât sa faca ce vor ei. Când era cât de cât lucida se ruga permanent la Dumnezeu sa o ajute sa-i ierte pentru toate chinurile pe care i le produc. Se ruga într-una, cu voce tare, plângând în genunchi cu o fervoare cum n-am mai vazut la nimeni. Nu stiu exact ce s-a întâmplat cu ea. Am auzit ca a murit drogata, de la o supradoza.Infirm eram mult mai bun la cersit si mai ales nu mai puteam sa fug . Parintii mei nici n-au stiut acest „amanunt” decât dupa doi ani când am reusit sa le trimit o scrisoare pe ascuns. Atunci a venit maica-mea si m-a luat acasa direct de pe strada din locul unde eram lasat în fiecare dimineata la cresit. Ea m-a ascuns multa vreme si m-a adus înapoi dupa multe peripetii. Mihai lucra la cizmaria asta cu bunicul Dumnezeu sa-l ierte, si m-au luat ucenic. M-au dus si pe la doctori, au încercat sa-mi recupereze piciorul dar deja trecuse prea mult timp, n-au reusit decât sa ma chinuie. Mihai mersese la scoala, asa ca m-a învatat sa scriu, sa citesc, sa socotesc.  Avea douazeci si unu de ani cînd s-a îndragostit si a facut prostia sa se însoare cu Rada. Înainte sa plece la puscarie mi l-a dat pe Antonio sa am grija de el dar Rada mi l-a furat si a fugit cu el în Italia unde a cersit cu el în brate luni de zile pâna am dat de ea si am reusit s-o convingem ca e mai bine sa mi-l lase mie. E la mine de când avea patru ani. - V-ati dus dupa  ea în Italia?- Nu, nu eu. Am acolo patru surori, veri, cumnati, rude. Ei l-au gasit si l-au adus; mic, slab, bolnav, plin de paduchi dar în viata, slava Domnului!  Nu i-am cerut decât sa vorbeasca cu el la telefon frumos, ca o mama, nu i-am cerut bani nici acum când e bolnav si ea… Glasul lui ragusit s-a stins într-o horcaitura. Îsi prinsese capul în mâini si tacea. - Ma rog la Dumnezeu sa-mi dea puterea s-o iert, a continuat el mai târziu.  Stiu ca nu poate sa-l iubesca dar nici n-o pot lasa sa-l distruga. - Dar cu cine s-a batut Antonio ati aflat?- Niste derbedei! Am vorbit cu învatatoarea. A vrut sa ma ajute saraca dar n-am aflat mare lucru. Ceilalti copii se tem, Antonio nu vrea sa spuna… Nu vreau razbunare dar ala care l-a lovit cu piatra e un potential criminal. Doamna învatatoare spune ca nu e chiar asa ca sunt inconstienti copii si ca nu îi putem judeca la fel ca pe cei maturi. -Deci a fost un accident…-Da, oarecum. Antonio a sarit la bataie pentru ca i-au zis de maica-sa si în încairare l-au îmbrâncit într-un sant unde s-a lovit de o piatra. Altii zic ca au aruncat cu pietre în el când era în sant. Cert e ca l-au lasat acolo plin de sânge, inconstient vreo patru ore. Le-a fost frica sa spuna. A venit Monica, o colega de clasa la prânz si mi-a spus ca Antonio n-a fost la scoala toata ziua. Atunci de abia am început sa-l caut.- Unchiul Jean mai traieste?- Da, e mare afacerist acum. Are foarte multi bani, se plimba prin toata lumea. N-am fost eu singurul copil schilodit. Toti copii pe care îi cumpara si fugeau pateau asa. De asemenea,  femeile care refuzau sa se prostitueze le batea sau le desfigura, le rupea oasele si le folosea apoi la cersit. Traumele mele sunt mici în comparatie cu ale altora. O sa-l pedepseasca Dumnezeu pentru toate. - Mai are si acum astfel de sclavi?- Evident ca da. Din afacerea asta se scot bani foarte multi. Nu cred ca se mai ocupa el  cu „corectia”, cred ca acum are oameni care fac aceasta treaba. Are relatii peste tot, de la mafiile locale la politie si politica. -N-ai încercat sa spui povestea asta unui ziar?-La ziar? Pai unchiul Jean avea un ziar al lui. Tot ce apare în ziare si la televiziuni este controlat de ei. Chiar daca sa zicem ca as reusi sa public aceste informatii la un ziar rival ce-as obtine? Piciorul oricum nu mi se mai face bine. De stopat mafia e o treaba mult prea complexa. Sa ma razbun? M-am straduit ani de zile sa-l iert. De fiecare data când spun Tatal Nostru îmi amintesc de unchiul Jean pentru ca spun „ iarta-ne noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”. Cum pot eu sa mai îndraznesc sa ma rog la Dumnezeu sa ma ierte daca eu nu-l pot ierta pe Jean sau pe Rada? Cum pot eu sa mai ridic privirea spre Dumnezeu daca ma las dominat de ura si razbunare? Asa ca i-am iertat, nu vreau sa-mi otravesc zilele gândindu-ma cum sa le fac rau. Copilul asta mi-a adus multa bucurie în viata si n-am regretat nici o clipa ca l-am luat sa-l cresc pentru ca îl iubesc. De dragul lui am iertat tot. Nu puteam sa-l învat pe el sa iubeasca, sa ierte, sa fie bun, credincios daca eu pastram în mine sentimente negative, daca eu însami nu eram astfel. - Adevarata iubire este atunci când poti ierta! Am spus eu completându-l.- Da, daca nu poti ierta atunci nu poti spune ca ai iubire în suflet. Ura, dorinta de razbunare sunt ca un cancer pentru suflet si nu pot fi vindecate decât facând efortul de a ierta.Dupa doua luni de spitalizare Antonio a început sa-si revina spre bucuria si satisfactia unchiului sau. Mergea din nou la scoala si încet încet a recuperat materia pierduta reusind sa termine anul scolar onorabil. Iar pe mine, gîndirea matura, echilibrata, exemplara a acestui tigan infirm care nu fusese niciodata la scoala si vorbea ca un întelept m-a facut sa privesc oamenii altfel si mai ales m-a ajutat sa le iert mai usor greselile, sa înteleg mai bine aceasta minunata fateta a iubirii: iertarea. 
Cat de mult ti-a placut acest blog?
3,14
(370 voturi)
2549 vizite

Alete insemnari din blog

21 Mai 2008

Comenatrii:3 |

PE PATUL DE MOARTE
Unii oameni cred despre viata ca e o lupta în care intra la nastere si care se termina odata cu moartea. Ei se comporta tot timpul ca si cum ar fi în competitie, într-o cursa nebuna centrata în principal pe verbul ``a avea``. Nu se gândesc la acest moment fina

21 Mai 2008

Comenatrii:1 |

TRANSFORMAREA GELOZIEI IN IUBIRE
            Lavinia simtea ca între sotul ei si Emilia, prietena ei cea mai buna se înfiripase ceva mai mult decât o prietenie ca aveau suflete asemanatoare, sensibile, ca erau amândoi artisti si se întele

31 Mai 2008

Comenatrii:0 |

Asteptare
 ASTEPTARE Simt atingerea clipelor   Cu toata fiinta mea   Ca pe o mangaiere delicata   Pieptul imi tresareCa un imens foc de artificiiPleoapele imi devin greleIncapabile sa mai acopereSuvoiul dorintelor nebuneCe se aduna grabitIntr-un varf de geana.

22 Mai 2008

Comenatrii:8 |

Ce e mai rau decat dragostea unei femei urate?
               În fiecare dimineata o gaseam asteptându-ma pe treptele blocului meu la intrare. Era micuta, grasuta, cu ochelari si cu o fata rotunda ca o luna. Avea gâtul foarte scurt, fapt care îi co

08 Iun 2008

Comenatrii:0 |

Capcana recunostintei
       Priveam parcul cu forfota lui specifica lasându-ma purtat de gânduri, admirând prospetimea florilor, fosnetul misterios al copacilor, ciripitul pasarelelor si toate la un loc îmi creau un sentiment de liniste, de armonie interioa

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!