Previziuni
 
„ nu exista om pe lumea asta care sa nu se fi intrebat, o data macar,cum ar arata viitorul daca... ”
by: madamelenoir
 

jurnalul unei vrajitoare

adaugat pe 10 Feb 2009

’’Am incalcat decalogul si totusi, EL m-a iertat’’Cu greu isi poate imagina cineva cat de subtire este granita intre nebunie si realitate, intre agonie si extaz, intre viata de aici si viata de dincolo…Nici eu as fi priceput mai lesne, daca n-ar fi existat o zi, o singura zi, care mi-a schimbat in mod hotarator destinul. Desi trairile mele legate de atunci sunt simtitor estompate, cum as putea uita ziua de 2 iulie 2000 ?! Avem 24 de ani si eram insarcinata cu un copil al nimanui. Al nimanui pentru ca nu il dorea nimeni, iar inima mea era un desert infinit in care dragostea, mila si Dumnezeu uitasera demult sa mai ploua. Da, recunosc am fost un criminal odios si ma indoiesc ca am platit suficient pentru asta. Nu va puteti imagina cruzimea de care am dat dovada. Daca va inchipuiti ca totul s-a derulat conform unei decizii reci, calculate, ca o consecinta a “civilizatiei” secolului nostru, va inselati. N-a fost vorba de nici o programare la medic. Nu! Am dorit sa comit actul fara sa mi-l asum si, evident fara sa fiu trasa la raspundere pentru asta. Am impins dulapuri, am facut eforturi fizice exagerate, am baut vin rosu in cantitati impresionante… Nimic, acest copil se incapatana sa vina cu orice pret pe lumea asta. Parea ca ma impacasem cu ideea, sau cel putin, refuzam sa ma gandesc la ea. Pana intr-o duminica de iulie…Duminica Dumnezeu se odihneste, dar pentru mine a facut atunci o exceptie.Spitalul Caritas din Bucuresti a fost fortareata in spatele careia am capitulat.Acolo si atunci m-am intalnit cu EL..Ametita de durere, zaceam aruncata intr-un carucior cu rotile, pe niste coridoare inguste si intortocheate, undeva la portile infernului. Pentru ca nu aveam absolut niciun ban in buzunar, n-am reusit sa cumpar bunavointa medicilor… Nici macar pe a infirmierelor, care, in loc de o targa mi-au oferit un scaun incomod, de parca cineva isi pusese in gand sa ma tortureze si sa-mi sporesca, cu fiecare secunda, chinul. Nu indraznesc sa acuz pe nimeni, meritam cu varf si indesat totul. Clipele mi se pareau nesfarsite, durerea trecuse dincolo de limita suportabila. Lesinam in rastimpuri iar in momentele de luciditate nu-mi doream decat sa mor mai repede. Dupa ore intregi de asteptare, intr-un final, am fost dusa in sala de operatie. Mi s-a facut prima doza de anestezic...infectia era atat de mare, incat anestezia nu-si mai facea efectul. A urmat o doza suplimentara, evident, dupa ce mama si-a dat acordul, scris, pentru ca ei sa mi-o poata administra.Ati simtit vreodata ca va prabusiti de pe o treapta in gol ? cam asta era senzatia..Vocile medicilor ramaneau undeva in spate, iar eu coboram incet si sigur in intuneric. Nu am vazut nicio luminita, iar ’’tunelul’’, daca poate fi numit asa, era un neant intunecos in care ma afundam lent.Prima senzatie a fost de eliberare. Nu mai exista durere, gravitatie sau timp…pluteam in deriva intr-un spatiu amorf, iar la un moment dat, deasupra mea a venit ‘’CINEVA’’. Ii simteam prezenta, dar stiam ca nu am ‘’voie’’ sau ca ‘’nu se cade’’ sa il ‘’privesc’’. Folosesc ghilimelele, pentru ca nu va pot descrie decat cu titlu aproximativ ceea ce simteam . Intrasem intr-un univers necunoscut, iar instrumentele de care dispune gandirea rationala, nu sunt suficiente pentrua-l explica.Asistata de PREZENTA LUI, am inceput un fel de autoanaliza a intregii mele vieti. Hotarat lucru, nu urmaream un film…Era, mai degraba, ca si cum citeam o carte, al carei personaj principal eram eu insami. Ma aflam, deopotriva, in ipostaza de acuzator si acuzat, un fel de interogatoriu al constiintei mele. De exemplu: ‘’Ai fost un om las!’’ Tot eu, ripostam imediat: ‘’Ba n-am fost!’’ Automat, se ‘’descarcau’’ in ‘’mintea mea ‘’ toate situatiile in care dadusem dovada de lasitate. Si nu erau putine…EL doar ma asista, cu un fel de superioritate blanda, absoluta. Oricat m-as stradui, nu cred ca voi gasi in vreun dictionar cuvintele potrivite pentru a-L descrie, asa cum il simteam. Nu vreau sa va insir aici suma pacatelor de care ma faceam vinovata.Pedeapsa venea ca o consecinta fireasca, nu se negocia si nu aveam deloc sentimentul ca EL era cel care ma pedepsea. Trebuia sa stau, surghiunita intr-un spatiu atemporal - eu, singuratatea si pacatosul meu suflet. Era ca si cum nu-mi facusem corect temele, fiind nevoita sa reiau de la capat problema, cautand, de aceasta data, solutia cea buna. Retraiam fiecare experienta a scurtei mele vieti, durerea fiind direct proportionala cu sentimentul ca nu facusem ce trebuia. Imaginati-va cea mai trista zi din viata voastra si ridicati-o la puterea un milion. Este o traire neomeneasca, cu siguranta ma aflam in iad…Daca va puteti proiecta ce inseamna sa ti se descompuna sufletul de durere, inseamna ca sunteti foarte aproape experienta mea. Nu eram suparata pentru pedeapsa pe care trebuia sa o indur singura, o vesnicie toata. Imi parea rau si regretam sincer ca nu ma puteam intoarce sa-mi indrept greselile si sa fiu un suflet mai bun si evoluat…Atunci EL, a venit din nou…mi-a vorbit fara cuvinte, intr-un limbaj al mintii si al sufletului: ”E frumos, iti place unde ai ajuns?” I-am raspuns ca nu, dar ”Ce pot sa mai fac acum?” M-a ”ridicat” din acea vagauna gri, in care eram osandita sa-mi ispasesc pacatele. M-a lasat sa-I simt caldura, lumina, iubirea… Era reversul: fericirea la puterea un milion…si nu o pot descrie in cuvinte. Ridicandu-ma, mi-a spus ca imi mai da o sansa si ca este ultima…ca ma pot intoarce, voi avea ”un cec in alb” dar, daca voi comite un singur pacat din cele ”grele” care m-au adus acolo, mi le va pune pe toate celelalte la socoteala…Nu m-as mai fi despartit niciodata de EL…era IUBIREA, ARMONIA, UNIVERSUL. Nu imi lipsea nimic, nu aveam nevoie de nimic…eram pace, liniste, fericire si lumina. Inainte sa ma desprind de el, mi- spus ca imi mai da ”ceva” si ca este ”curios” sa vada cum folosesc eu acel ”ceva”. Desi ma repet, vreau sa fie limpede ca, natura comunicarii mele cu EL era una mental-sufleteasca. Cuvintele folosite de mine pentru a descrie aceasta ”intamplare” se substituie unei traduceri aproximative.Am revenit, cu aceeasi senzatie neplacuta de prabusire in gol de pe o treapta si cu o imensa parere de rau ca ma dezlipisem de EL…”Acolo” nu existau intrebari. ”Acolo” nu existau intrebari. Asistenta care imi schimba perfuzia, mi-a spus foarte sec ca nu mai pot avea niciodata copii. ”Pacat, esti atat de tanara…”Dar eu stiam deja asta…O fereastra noua mi se deschidea inaintea ochilor, iar mintea mea afla raspunsuri dincolo de cuvinte. Simteam ca sunt ”altfel”, iar acest lucru nu imi usura deloc situatia, dimpotriva, imi dadea o stare de confuzie generala. Nu era vorba de anestezie, asa cum ati fi cu toti inclinati sa credeti. Cand mi-am revenit complet, m-am indoit de aceasta experienta si primul meu impuls a fost sa cred ca, socul fusese atat de mare incat, cu siguranta, mintea mea a cedat.STIAM in sufletul meu ca nu este asa. Am apelat la un psiholog si l-am rugat sa ma ‘’repare’’. Citeam tot felul de experiente legate de pacienti aflati in moarte clinica si incercam sa dezleg itele unei situatii ce mi se parea incuracata dar care, nu era deloc asa. Intrebam in stanga si in dreapta despre efectele anesteziei asupra creierului uman. Nimic din iformatiile gasite nu parea sa ma satisfaca. ‘’Vedeam’’ lucruri despre oameni pe care nu-i vazusem in viata mea. Acest lucru nu se intampla permanent. Erau flash-uri scurte, perceptii si chiar ganduri pe care le simteam ca apartind persoanelor cu care eu interactionam intr-o forma sau alta. Sunt sanatoasa mintal, nu am mai multe tendinte paranoiace decat oricare alt om obisnuit. O vreme m-am luptat cu ele, incercand zadarnic sa le alung. Am crezut ca nu sunt altceva decat un lung sir de coincidente. De fiecare data ‘’ma verificam’’, asumandu-mi riscul de a parea ridicola si intreband persoanele in cauza despre ceea ce eu ‘’vedeam’’ sau ‘’simteam’’. Treptat, am inceput sa introduc acest ‘’senzational ‘’ si ‘’neobisnuit’’ in viata mea cotidiana. Primii care au ‘’beneficiat’’ de pe urma acestei deschideri au fost prietenii si apropiatii mei. Am inceput sa studiez indeaproape taramul stiintelor oculte si in acest scop am facut cateva descinderi acasa la niste ‘’maestre’’ ale acestui taram necunoscut.
Cat de mult ti-a placut acest blog?
2,84
(274 voturi)
1791 vizite

Alete insemnari din blog

10 Apr 2009

Comenatrii:0 |

Viitorul
In ultima vreme, in urma aparitiilor mele in presa, tot mai multa lume comenteaza, argumentat sau nu, domeniul meu profesional, respectiv PARAPSIHOLOGIA. De cele mai multe ori, se produce o grava confuzie intre  termenii utilizati –parapsiholog, clarvazator,etc. Nu am chef, timp

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!