drumul cel mai scurt spre scarpinatul invers
 
„ "cautati-ma pe dincolo daca nu credeti in vise..:))" eu ”
by: serene3sky
 

metamorfoza

adaugat pe 17 Oct 2007

Capitolul VI Metamorfoza.”Bitzi,esti un animal!” Cât de bine este sa stai în debara pe întuneric si sa nu te gândesti la nimic..visând la ziua în care valoarea gândacilor de bucatarie va fi recunoscuta pe plan mondial..oamenii se gândesc la prea multe,de asta sunt nefericiti.Numai ca în dimineata aceea se trezi mai confuz si mai speriat ca niciodata..visase ca alerga fericit pe câmpuri  cu flori,alaturi de Gregor.Dar acum simtea un discomfort bizar..picioarele îi ieseau din debara cu totul iar daca si-ar fi miscat putin capul isi dadea seama ca s-ar fi lovit.Deasemenea îsi simtea membrele atârnându-I pe lânga corp..si din câte îsi dadea seama avea doar patru.. Abdomenul îi era nefiresc de plat iar capul mult prea bine despartit de corp printr-o prelungire bizara.Desi statea pe spate nu-si vedea piciorusele agitându-se prin aer..se putea întoarce usor de pe o parte pe alta iar antenele..ce se întâmplase cu ele??pur si simplu nu la mai simtea.Poate visa..Usile de la debara erau deschise,se putea usor arcui sa iasa de acolo.Dupa operatia asta l-a izbit o lumina puternica dar în mod curios nu mai era sensibil la ea.Tot incerca sa se miste pâna se pomeni stând în picioare [?] Devenise o fiinta..bipeda..?!? ca Alexandra?? Merse pâna la oglinda de pe hol cu mare usurinta si se privi în ea..Dumnezeule!! era un om..ce avea sa spuna acum mama lui?? fratii? Camelia? cum se întâmplase asta? Cum avea Alexandra sa reactioneze? Îsi tradase neamul..îsi dezamagise stramosii transformându-se în cel mai înversunat dusman al lor..i-ar fi putut strivi oricând fara sa-si dea seama.Se hotarâ sa mearga la facultate dupa Alexandra,nu mai putea astepta,la urma urmei mereu îsi dorise sa afle cum era sa fie de cealalta parte a baricadei,sa fie unul dintre proprii sai prigonitori.Acum avea ocazia perfecta sa-I cunoasca mai bine si sa le observe mai bine comportamentul.Ar fi putut chiar sa scrie un tratat despre oameni-acele elevate lighioane..razbunare! Gasi ceva de îmbracat în sifonier(camasa noua a tatalui Alexandrei[!]) si niste jeansi curati(în mod bizar acum prefera curatenia!!) si se îndrepta spre universitate..stia unde e, urmarise adeseori drumul din buzunarul Alexandrei.Privea lumea dintr-o cu totul alta perspectiva acum.Strada nu I se mai parea la fel de grandioasa iar forfota oamenilor si graba lor îi sugera un musuroi de furnici(nimerise din greseala într-unul când era mic si scapase de acolo cu chiu cu vai..)Ajuns în holul glorioasei institutii nu avu decât sa-l întrebe pe portar unde era sala 117(o auzise pe Alexandra spunând ca are ore acolo)..Constata ca oamenii se descurca foarte usor daca se pricep un pic sa comunice..si el era maestru în conversatie,doar exersase de atâtea ori cu batrânul mag Silivestru-Insecta.Urca scarile în graba pâna la etajul 1 si intra emotionat în sala respectiva. Trebuie ca arata bine pentru ca fetele îi zâmbeau..se simtea admirat;îi trecu prin cap ca s-ar putea obisnui cu asta(Camelia nu-I zâmbise niciodata asa). O depista pe Alexandra si se indrepta spre ea,era îmbracata în roz,îi statea bine..Observa ce fete mirate facusera colegele ei vazându-l venind.Se apropie de ea si îi spuse sugrumat de emotie:-Pot sa vorbesc cu tine putin?-Dar nu stiu cine esti, îi raspunse fata.-Poate un admirator secret! Suna o voce inoportuna.“-Sunt Bitzi..” îi sopti el atunci tremurând.Doar Alexandra îl stia pe Bitzi si doar ea îl putea identifica ..gândacul ei preferat de bucatarie se metamorfozase intr-un tânar simpatic..ce minune! Nu putea ignora asta..credea pentru ca îsi dorise ca el sa-I poata vorbi,sa descopere ce se afla dincolo de învelisul acela chitinos, iar acum..-Atunci poti ramâne cu mine la curs,îi spuse ea zâmbind. Bitzi nu se mai simtise niciodata ca în clipa aceea..simtea furnicaturi bizare si..era..era fericit.Dar înainte sa apuce sa se aseze în banca lânga fosta lui inamica, un coleg de-al ei îsi  întinse ostentativ mâna spre el cu scopul de a-l cunoaste si de a-I strânge mâna.(dar el nu avea de unde sa stie asta).Se simti atacat si fara sa-si dea prea bine seama ce face, condus doar de fostul sau instinct gândacesc, se arunca asupra respectivului coleg luat prin surprindere,darâmându-l si imobilizându-l pe parchetul prafuit.Alexandra ramasese socata si fara sa se gândeasca ce spune îi striga:-Bitzi,esti un animal! George nu ti-a facut nici un rau!În clipa în care cuvintele “Bitzi,esti un animal!” i-au strabatut auzul si întreaga fiinta, Bitzi a început din nou sa simta cum nenumarate picioare îl tintuiesc de podea,cum antenele I se împiedica de mutra lui George si cum carapacea tare îi este gâdilata de sudoare.Dar de data asta era mult mai mare..de marimea unui om.. În clipa aceea a intrat în sala si doamna profesoara de literatura comparata.Nu-si poate nimeni închipui stupoarea si groaza pe care biata femeie le-a încercat vazând-ul pe George atacat de un gândac gigantic..Numai ca pe numitul George nu-l speria deloc irationalul.În consecinta s-a tras de sub povara hidoasei creaturi si in momentul imediat urmator i-a aplicat o memorabila loviura de pantof în cap.-George,nu!! striga Alexandra disperata dar era prea târziu.Bitzi nu s-a miscat.Colegii se uitau prostiti unii la altii iar doamna profesoara,care nu suporta gândacii, a lesinat. Alexandra nu stia pentru cine sa aduca apa..S-a asezat lânga gândacul ei si l-a mângâiat pe antene..”-Îmi pare rau, Bitzi, ca n-am stiut sa te salvez..iarta-ma dar îmi suna telefonul acum..adio Bitzi.” Cu aceste cuvinte s-a ridicat de lânga el si a iesit din clasa,nu înainte însa de a-I multumi lui George ca  o scapase de o asemenea povara..Nu ne vom pierde timpul acum meditând cât de ingrata,mizera sau insensibila este specia umana..o stim deja cu totii prea bine.Doamna profesoara si-a revenit,George s-a scuturat de praf,Alexandra a plecat în America(unde probabil ca a întâlnit-o pe Camelia dar s-a facut ca n-o cunoaste),iar cursul s-a mutat în alta sala.Bitzi ramasese singur,sagetat de durere,neputându-se misca.Ramase astfel,în starea aceasta de meditatie pasnica si vana,pâna când orologiul telefoanelor mobile batu al treilea ceas spre dimineata.Mai apuca sa vada si mijitul zorilor,afara,în fata ferestrei.Apoi,fara sa vrea,lasa capul sa-I cada în jos si,din narile lui,mai adie slab o ultima suflare.În faptul zilei veni femeia de serviciu care-desi fusese rugata sa nu faca zgomot-trântea usile cu putere,grabita,astfel încât dupa sosirea ei nu mai era chip de cursuri linistite în toata facultatea.Mai întâi crezu ca Bitzi nu e mort si ca face pe ofensatul..[1]dar în clipa aceea corpul nenorocitului gândac-filosof a revenit la dimensiunile lui normale si a fost de ajuns sa fie maturat de acolo.Chiar daca n-o sa-I duceti lipsa nu stiu daca se va mai naste vreodata pe lume alt gândac cu aspiratii filosofice,construit din oniric si aleatoriu.  [1] Adaptare a unui citat din Metamorfoza de Franz Kafka în care se descrie moartea lui Gregor.
Cat de mult ti-a placut acest blog?
3,27
(415 voturi)
952 vizite

Alete insemnari din blog

17 Oct 2007

Comenatrii:1 |

gregor&bitzi
Capitolul V  De la Gregor la Bitzi-gândacul apoteozat Bitzi  facea parte dintre cei pe care plictisul îi panicheaza pâna la disperare.De asta prefera sa-si piarda noptile în penarul Alexandrei.Acolo putea sa se catere  pe pixuri si sa escaladeze

17 Oct 2007

Comenatrii:0 |

memoriile gandacului meu bitzi 1
Memoriile gandacului meu BitziEpisodul 1  Bitzi si neamul sau adormit Luna atarna ca o harca galbena lucind turbata pe chiuveta din bucatarie.Umbre fantastice se proiectau pe pereti.Se miscau ca niste marionette mostruoase cu gesturi de fantasme insufletite.Le uram.Era o seara vi

16 Oct 2007

Comenatrii:0 |

Love stinks!
Love actually stinks, who needs it?·                     In viata toate lucrurile se termina asa ca nu are rost sa ne pierdem timpul si sa ne chinuim cu detalii inutile, asemenea inve

16 Oct 2007

Comenatrii:0 |

Toamna despartirilor
"I'm so resentful that we're strangers when we meet.." nu reusesc sa pricep,poate ma lamuriti. de ce trebuie cineva sa ajunga in starea de "oare cat o sa mai sufar???" cand infinitul se transforma intr-o baltoaca cu  euglene paroase si  te intrebi

16 Oct 2007

Comenatrii:0 |

sesiune melancolica
        Umbrele negre-albastreÎnvaluie orasul de soare nocturnLa fel ca melancolia din sesiuneLa fel ca zilele de raze frânte si dezastre Când privesc descompusa dintr-un turn          &n

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!