gradina amintirilor
 
„ va puteti plimba pe oricare dintre alei , dar daca veti ajunge la inima mea calcati cu grija ”
by: softroots
 

strainul si moartea

adaugat pe 24 Mai 2009

Lumina felinarului era un foc egoist.Pentru putina caldura ar fi trebuit sa se sfasie carnea in gratiile de fier si cioburile de sticla si sa se consume agonia arsurii. De cealalta parte a noptii, dar indeajuns de aproape incat sa sufere statea ghemuit un om. Statea treaz in frig si tacere si se gandea. Si paote gandurile se ridicau din corpul chinuit sau poate felinarul il fermecase pentru ca in fiecare clipa noua se regasea in aceeasi situatie. Si abia la a treia bataie zbuciumul portii il facu sa tresara. Isi dezmorti cu greu corpul contorsionat, apuca felinarul cu mana tremuranda si bajbi catre zgomot.Flacara era mica si strabatu cu greu spatiul celor cateva trepte care coborau din adapostul sau. Piatra era rece si stramba si atingerea cunoscuta ii fu sprijin in intuneric. Altfel s-ar fi rostogolit in mijlocul strazii si cocoasa l-ar fi durut si si-ar fi blestemat ambitia de a parasi culcusul unde cu cateva clipe inainte suferea moderat. Ar fi asteptat degeaba cei de dincolo de poarta pentru ca ar fi ramas asa, pe jumatate paralizat, pana la noua inserare sau mai tarziu.Ajunsese la poarta si, in timp ce gandea aceastea, lumina felinarului ridicat arunca o umbra mare care ii amplifica infirmitatea dand in acelasi timp dimensiuni importante rolului sau de portar al orasului. Deschise fereastra de lemn si miji ochii aflati inca la marginea somnului. Cine-a acolo ? Un pelerin in drum spre orasul sfant, raspunse o voce din intuneric. Caut adapost peste noapte. Atunci mai bine te-ai grabi sa intri, sunt lupi prin partile astea. Cocosatul se opinti si urni poarta veche.Prin deschizatura trecu un barbat inalt, invesmantat cu o haina lunga si purtand o gluga peste crestet. Atat se putea ghici. Trecu si se opri in tacerea neagra. Cocosatul ridica felinarul spre el si blestema in gand lumina slaba. Poti sa te odihnesti la mine, zise si ofta gandindu-se la cuibul cald de care se despartea noapte de noapte pentru a-si face datoria. Urmeaza-ma !Inaintau invaluiti in liniste pe strazile orasului. Casele vechi adormite ii ascundeau de linia orizontului. Neputand indrepta spre cer trupul infirm, paznicul trebuia sa-si inchipuie stelele. Altfel s-ar fi ratacit intre zidurile care emanau o lumina nefireasca. Pasii strainului se repetau clar ca pe un drum cunoscut. Si inainte de urmatorul pas era loc de multe ganduri incat aproape ca l-ai fi uitat pe cel dinainte daca rasunetul pietrei nu ar fi trezit din inconstient aceleasi ecouri de neinteles.Strainul tacea inabordabil. In mintea batranului se amestecau amintiri fara forma si intrebari. Se straduia sa le fatuiasca, le dorea iscusite. Ca o panza de paianjen in jurul comorii pe o care o gasise el si cu care avea sa se laude la ziua. Si flacara felinarului parea ca isi rade de el framantandu-se, palpaind si amenintand sa se stinga. Drumul se ingustase, se apropiau.Casa portarului era una din acele constructii ridicate in graba prin mahalale. Cu peretele inegrit si ferestre de lemn, ai fi trecut pe langa ea fara sa te decizi unde sa opresti intre acele fatade la fel de sterse. Numai sentimentul celui care ajunge acasa te-ar fi ajutat sa recunosti tencuiala cazuta intr-un anumit loc sau pragul ros de vreme. Mergeau de la o vreme unul in spatele celuilalt. Drumul s-a oprit in sfarsit cand parea ca nu se poate ingusta mai mult.Vechi sentimente indemnara prin penumbra mana gazdei spre manerul usii in timp ce mana cealalta cauta mecanic cheia mare de fier prin buzunarele largi ale hainei. Intra primul si isi mai veni in fire. Gasi opaitul la locul sau si lumina incaperea. Judecand dupa aspectul peretilor ar fi fost greu sa spui de ce parte a usii esti. Imbulzeala de obiecte stranse intr-un spatiu mic te indemna sa ghicesti ca esti in barlogul unui sobol. Negru si mic in noua lumina, cocosatul se invartea printre celelalte comori ale sale. Placerea tatalui care isi vegheaza copii i se citea in ochii stralucitori. Si atunci a intalnit ochii strainului.Statea pe pat, dincolo de masa si astepta. Gluga coborata lasa sa se vada un chip prelung si palid incadrat de par negru revarsat peste umeri. Avea ochi mari albastri dar lipsiti de expresie. Tacuti si reci ca ai unui peste. Batranul se oprise putin surprins. Apoi intreba: Ti-e foame ?Strainul scoase dintr-o cuta a hainei un ban de argint si il aseza pe masa. Pentru osteneala ta, spuse. Batranul acoperi banul cu mana fara sa se gandeasca si il arunca intr-un buzunar maturand masa cu bratul. Undeva in adancul mintii sale, banul de argint straluci. Se intoarse cu spatele la strain, parca constient de graba sa si incepu sa cotrobaie prin ungherele intesate de vechituri.Ma tem ca nu am decat hrana rece. Nu obisnuiesc sa gatesc. Doamna B aduce mancare la parohie la orele pranzului. Parintele ma invita sa mananc cu el. Da, suntem prieteni buni eu si parintele. De altfel nu s-ar descurca fara mine. Sau cel putin asa era inainte. Sunt si gropar al orasului. Soarta m-a usurat de aceasta indatorire de cativa ani buni. In curand insa cred ca va trebui sa pun la treaba oasele astea batrane. Suntem toti varstnici, din cei care am ramas. Ehe, e darnic parintele. Cred ca-i aduc aminte de vremuri mai bune. Maine te duc la el. Acum este si primar. O sa se bucure parintele. A vazut si el orasul sfant.De nicaieri au aparut pe masa o bucata de paine, un mar rosu ce parea proaspat, un colt de branza si o ceapa ingalbenita. Batranul isi trasese un scaun aproape de lumina. Statea cu un zambet de multumire si framanta banul castigat in mana din buzunat. Cu un aer absent, strainul lua marul de pe masa is se retrase intr-un colt al patului dinspre umbra.Asa cum statea nu i se mai vedea chipul si, invaluit in negru, doar miscarea ritmica a bratului cu marul amintea ca acolo e un om. Se odihnea batranul si privea la cina de care nu mai avusese pofta seara trecuta. Lumina contura bine obiectele de pe masa si de dincolo, pana la bratul strainului. Si la fiecare ridicare spre gura, lumina invaluia marul pentru ca apoi sa-l cedeze intunericului. Lumina alerga printre nori si ramurile copacilor tremurau in vant si isi amestecau umbrele. Doar drumul se pregatea linistit pentru furtuna. Ceilalti copii alergau inainte. Aproape ca nu-i mai recunostea in intunericul care se lasa. Iarasi va ajunge ultimul. Se straduia sa-si stapaneasca rasuflarea dar zbuciumul de afara parea ca se repeta inmiit inauntru. Ciocnirea cu copacul l-a oprit. Intinse mainile si infipse degetele in scoarta tare. Se ridica anevoie printre ramurile care il zgariau. Banuia in jur trupurile catarate ale celorlalti si bratele intinse catre fructe. Mai sus, acolo erau merele mari. Mai sus. Crengile se clatinau mai tare acum. Vantul rece ii arunca frunze de-a valma peste fata. I se paru ca aude rasete de jos si zgomot de picioare lovind pamantul. Apoi nu mai auzi decat vuietul. Apoi simti golul, intunericul, se auzi strigat, durerea. Nu se putea misca. Mirosul proaspat al asternuturilor si ceasul de argint al doctorului rasucindu-se in aer. Tresari. Strainul nu isi terminase marul. N-au trecut decat cateva momente.Spatele il durea din nou si stia ca trebuie sa plece inainte sa intepeneasca pe scaun. Se ridica anevoie si se indrepta spre usa. Ma intorc de dimneata, spuse si iesi. Il intampina intunericul. Departandu-se incet framanta in gand crampeie din amintirile de mai devreme. Ii era teama sa-si abandoneze mintea frigului. ...
Cat de mult ti-a placut acest blog?
3,08
(168 voturi)
1025 vizite

Alete insemnari din blog

15 Mar 2009

Comenatrii:0 |

cutia cu nisip
Tinutul pietei Obor este patrie de imprumut pentru multi aventurieri flamanzi in cautarea fericirii de azi pe maine. Intre aleile incurcate de urme de talpi de ghete grabite, de pernite cu patru gheare ascunse, de ambalaje abandonate, de priviri pe furis, din timpurile cand orasul era o ma

23 Apr 2009

Comenatrii:0 |

valori de schimb
inceputul discutiei e aici:http://laurcita.blog.ele.ro/Wishes/Pastele+contra+cronometru.htmlsi raspunsul meu detaliat care nu ar fi avut loc acolo, nu de alta dar am reusit deja sa stric un post, al altcuiva, umpland 3 pagini cu raspunsuri. raspunsul:intamplator, si eu ma gandeam azi ca ce

17 Iul 2009

Comenatrii:2 |

tie
Tie doamna, careia ti-am regasit frumusetea fara sa ma mai tulbure, ca o forma peste nimic, tie de la care degeaba am asteptat inspiratie, vreau sa-ti spun ca frumusete fara pasiune nu se poate.Tie natura, cea mai frumoasa dintre doamne, care m-ai primit mereu inapoi, tie vreau sa-ti spun

17 Mar 2009

Comenatrii:2 |

in soapta
"                                               &n

02 Iun 2009

Comenatrii:6 |

passe temps
nu poti sa iubesti lumea si sa scrii poezii.si cand lumea pe care o curtezi de atata timp se simte jicnita si iti da o palma care te inchide in interior, iti dai seama ca de fapt nu ai fost deloc egoist, de vreme ce versurile sunt ultima cale de exprimare prin cuvinte, catre nimeni.e de aj

Acest site foloseste Cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Mai multe detalii despre Cookies!